Membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, din 2 octombrie 1943, colaborator asiduu al publicaţiilor literare bucovinene şi un împătimit de Cernăuţi, Neculai Tăutu, „un poet uitat la răscruci de drumuri şi stele“, „s-a dezgolit... din laptele hârtiei“ uşor superficial, ba chiar şturlubatic (cumva în ton esenian), cu o trăire sinceră şi netrucată („Eram flămând, dar tu n-aveai decât vânt, ceaţă şi ploaie”), chiar şi în relaţia cu Dumnezeu („Doamne, câte nu mi-ai dat în viaţă mie, / dar câte nu mi-ai dat ca să le iei”).

Membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, din 2 octombrie 1943, colaborator asiduu al publicaţiilor literare bucovinene şi un împătimit de Cernăuţi, Neculai Tăutu, „un poet uitat la răscruci de drumuri şi stele“, „s-a dezgolit... din laptele hârtiei“ uşor superficial, ba chiar şturlubatic (cumva în ton esenian), cu o trăire sinceră şi netrucată („Eram flămând, dar tu n-aveai decât vânt, ceaţă şi ploaie”), chiar şi în relaţia cu Dumnezeu („Doamne, câte nu mi-ai dat în viaţă mie, / dar câte nu mi-ai dat ca să le iei”).