Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să alegi și întreții aparatul de aer condiționat

Publicat in Capital, vineri 9 august 2013 ·

Economia energetică adusă, puterea aparatului şi nivelul de zgomot produs sunt principalii factori de care trebuie ţinut cont la achiziţionarea unui aparat de aer condiţionat. Un alt factor important de care trebuie ţinut cont este clasa de consum a aparatului şi necesarul de frig al încăperii în care acesta urmează să fie amplasat.

„Este recomandat ca necesarul de frig al încăperii să fie calculat de un specialist, deoarece de acesta depinde şi dimensiunea aparatului de aer condiţionat. Astfel, o cameră ce are între 25 şi 35 de metri pătraţi necesită un aparat de aer condiţionat între 9.000 şi 12.000 BTU/h, în timp ce o cameră cu suprafaţa de peste 50 metri pătraţi are nevoie de un aparat mai puternic, de 18.000 BTU/h sau chiar 24.000 BTU/h”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Sales and Operations Manager Ariston Thermo România.

În ceea ce priveşte clasa de consum, reprezentantul companiei recomandă alegerea aparatelor de aer condiţionat din clase peste A, de tip Inverter, deoarece acestea pot avea un consum mai mic cu până la 40% faţă de cele din clasele inferioare.

Un alt aspect demn de luat în considerare este nivelul de zgomot produs de aparatul de aer condiţionat. De aceea, este recomandată alegerea unui dispozitiv silenţios, care să producă un nivel cât mai scăzut de decibeli.

Nu în ultimul rând, una dintre funcţiile de care trebuie să se ţină cont la cumpărarea unui aparat de aer condiţionat este filtrarea aerului. Astfel, sunt recomande produsele ce dispun de filtre de platină ce îndepărtează bacteriile şi ciupercile, prevenind astfel principalele cauze ale alergiilor. De asemenea, unele aparate de aer condiţionat oferă şi posibilitatea dezodorizării prin intermediul unui difuzor de parfum, a cărui aromă poate fi schimbată oricând, în funcţie de preferinţele utilizatorului.

În ceea ce priveșt

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 26 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 49 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 10 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°