Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ana Maria Brânză a ratat o medalie la Mondial, dar şi-a revenit cu ajutorul mamei sale: "Capul sus, fata mea!"

Publicat in Pro Sport, vineri 9 august 2013 ·

Ana Maria Brânză a pierdut în Ungaria, la fel ca şi la Jocurile Olimpice, în prelungiri

Spadasina promite revanşa în concursul pe echipe, de duminică

România rămâne cu o singură medalie la Campionatul Mondial din Budapesta, bronzul lui Dolniceanu de la sabie, şi după ziua de ieri, în care am avut cele mai mari aşteptări. A fost ziua în care a concurat Ana Maria Brânză, liderul mondial în proba de spadă şi proaspătă campioană europeană. Ar fi trebuit să fie ziua în care spadasina de 29 de ani îşi trece în palmares prima finală mondială la individual seniori, dar nu a fost deloc aşa. După eşecul neaşteptat de la Londra, Ana a avut o jumătate de an 2013 de excepţie: a fost pe podium la aproape toate etapele de Cupă Mondială, iar la Europenele de la Zagreb a luat aurul. Numai că 8 august nu a fost ziua ei.

Eliminată în prelungiri, ca la Londra!

A început bine în primele trei runde la Budapesta: 15-12 cu suedeza Johanna Bergdahl, 15-12 şi cu sud-coreana Choi Eunsook şi 15-10 cu franţuzoiaca Lauren Rembi. Avea deja biletul pentru sferturi, iar până la o nouă medalie mai era doar un pas. În faţa Anei a apărut însă Julia Beljajeva, numărul 41, din Estonia şi nimeni nu credea că se poate întâmpla ceva rău. Nimeni în afară de tenacea Julia. Estonianca a început tare, a cules punct după punct şi a condus la un moment dat cu 9-6. Brânză a revenit, a egalat la 14-14, dar în prelungiri a primit tuşa care a durut-o cel mai mult! S-a întâmplat exact ca la Jocurile Olimpice. La Londra, Ana a cedat în optimi, tot în prelungiri, 12-13 cu ucraineanca Iana Semiakina.

Mesaj la trei minute de la mamă

Julia exultă, Ana înmărmureşte. Îşi scoate casca şi se uita în sus, spre cer, acolo de unde a privit-o cu siguranţă tatăl său, căruia i-a dedicat toate victoriile de până acum. Numai că de data asta a ieşit altf

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 37 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 6 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

BREAKING Datoria publică a României a depășit pragul de 1.000 de miliarde lei, pentru prima dată în istorie

G4Media acum 2 ore
Datoria publică a României a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 1.000 de miliarde lei, arată cele mai recent date publicate de Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Da

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°