Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV | La 13 ani de la moartea logodnicei lui, MITOŞERU A DECIS! SE ÎNSOARĂ!

Publicat in Libertatea, sâmbătă 10 august 2013 ·

Mihai Mitoşeru (38 de ani) nu va uita niciodată tragedia prin care a trecut acum exact 13 ani, când, în urma unui groaznic accident de maşină, logodnica lui, Cristina, şi-a pierdut viaţa. Iată însă că Noemi Dragomir (26 de ani) a reuşit să-l convingă că viaţa merge mai departe. Iar mai nou, bat clopote de nuntă.

“Gata, vreau să mă cuminţesc, să mă aşez la casa mea. Am realizat că numai cu Noemi mă simt cel mai bine. Ne-am împăcat azi (n.r. - ieri) şi zilele acestea ne vom întâlni să mai discutăm despre relaţia noastră. Oricum, am promisiunea că se va gândi dacă vrea sau nu să se mărite cu mine. Cel mai probabil, dacă va accepta, nunta va fi toamna aceasta. Desigur că la nuntă voi cânta şi eu!”, a declarat Mihai pentru ziarul Libertatea. Condamnat la 3 ani cu suspendare

Mihai Mitoşeru este pregătit sufleteşte de căsătorie, însă nu mulţi ştiu că el a avut nevoie, după decesul Cristinei, de ajutorul unui psiholog.

“Este vorba despre prima mea iubită, fata cu care m-am pupat prima oară, am fost 10 ani împreună. Nu ne-am înşelat, nu ne-am certat, eram logodiţi şi urma să ne căsătorim. Mult timp nu am mai crezut în Dumnezeu. Puteai să mă calci cu maşina, iar eu nu aş fi simţit. Acum înţeleg ce a fost în sufletul tatălui Cristinei. Aş fi vrut să vină la mine şi să îmi dea un pumn, să facă orice”, a făcut el o mărturisire emoţionantă la o emisiune TV.

Mihai şi Cristina, înainte de cumplitul accident

Pentru că în urma expertizelor specialiştilor s-a dovedit că Mihai Mitoşeru conducea Matizul în care se afla Cristina Duca, deşi el nu a recunoscut niciodată, actorul a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 11 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 6 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 6 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 4 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°