Dacă trimiterea lui Constantin Ştefuriuc la Facultatea de Ziaristică din cadrul Academiei „Ştefan Gheorghiu” nu mai pare astăzi un act „partinic” major, având în vedere creşterea ulterioară a poetului, a şanselor lui de afirmare ca scriitor şi ziarist, nici absolvirea aceloraşi studii de către alţi tineri talentaţi de la „Zori noi”, precum Mircea Sfichi, Sava Bejinariu sau Ştefan Ursachi, nu mai este astăzi motiv de „blam”.
Toţi aceştia s-au dovedit a fi ulterior profesionişti care au contribuit la scrierea unui ziar bine cotat în presa românească de atunci. Parafrazăm astfel o afirmaţie recentă făcută de prozatorul Radu Mareş, temeinic afirmat în vremea din urmă în literatura românească, şi el un timp ziarist la „Zori noi”.
Sava Bejinariu fusese „recoltat” din numeroasa armată de atunci a constructorilor, şcoala urmată în acest domeniu cultivând în scrisul său rigoarea, conştiinţa construcţiei trainice şi frumoase, respectul pentru mesajul limpede, aflat mereu la vedere ca orice edificiu neascuns ochiului. După terminarea facultăţii a lucrat o scurtă vreme la ziarul cu care colabora, „Zori noi”, fiind apoi încă o dată „recoltat”, în calitate de corespondent pentru judeţul Suceava, la orgolioasa şi temuta „Scânteie” de la Bucureşti. A lucrat acolo până la Revoluţie, corectitudinea sa funciară nepunându-l vreodată în situaţia de a-i fi contestat scrisul, fapt remarcabil pentru un corespondent al unui ziar central aflat permanent între ciocanul „alor noştri” de la Suceava şi nicovala „alor lor” de la Bucureşti. Adevărul este întotdeauna unul, dar mereu sunt cel puţin doi care-l vădesc…
După Revoluţie a devenit colegul nostru cu acte oficiale, căci coleg l-am resimţit dintotdeauna. A lucrat la „Crai nou” până la ieşirea la pensie, fiind mereu acel om cumpătat, corect, energic şi harnic pe care îl dăduse presei şcolirea sa în construcţii. A colabor
