Micile proze ale lui Dan Rhodes din Anthropology and a Hundred Other Stories (2000) sînt poate cele mai mici proze pe care le-am citit. Cele mai mici proze de dragoste, cu povești care iau mereu o întorsătură ciudată. O cartesketch pendulînd între Seinfeld și Familia Adams, vagabondînd între ridicol și bizar, întorcîndu-se dintr-o singură răsucire pe călcîie spre sublim sau, dimpotrivă, spre un punch line de un umor englezesc negru. Anthropology and a Hundred Other Stories e o carte care nu seamănă cu nimic din ceam citit. Cele 101+1 de povești-miniatură sînt o suită de variaţiuni pe aceeași temă a iubirii, cu titluri generice, cu personaje generice (Harmony, Orchid, Azure) sau cu rezonanţe exotice (Phuong, May Pang, Running Water) sau pur si simplu menţionate doar ca my girlfriend, introduse direct, de parcă am ști despre cine este vorba sau ca și cînd cineva ar sta la o masă întrun bar și ar povesti sau ar suna un vechi prieten. Un soi de despuiere, de neocoliș al iubitului în extaz, părăsit sau pur și simplu povestind și povestindu-se în iubirile sale, te surprinde de la bun început. Cîţi oameni pot spune în cîte feluri au fost părăsiţi, începînd direct cu „My girlfriend left me“, răsturnînd totul pe tavă cu tristeţe, umor sau durere? Cum poate să nu sune penibil sau banal? Ei bine, după uluire, urmează povestea cu micile ei detalii concrete, care conturează, doar în cîteva rînduri, o situaţie, o scenă sugerînd de fapt o întreagă relaţie cu universul ei.
Și toate aceste povești hilaro-sublim-ridicole (amintind ușor de Kundera), însumate, se adună într-o cutie de colecţionar sau într-o flașnetă cu bilete de papagal. El- Ea se întîlnesc, se iubesc, se părăsesc, se înrolează în cluburi ale părăsiţilor, se bucură cu un soi de sadism că sînt iubiţi în continuare și nu pot fi uitaţi (Video). La drept vorbind, proporţia relaţiilor nefericite îi revin lui