Ministerul Afacerilor Interne a semnat, vineri, un acord de grant de 400.600 de dolari cu Agenţia pentru Comerţ şi Dezvoltare a SUA, pentru finanţarea unui studiu de fezabilitate care va evalua situaţia MAI în vederea realizării şi consolidării unui Centru de Date Integrat la nivelul instituţiei.
Acordul de grant a fost semnat de secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Bogdan Tohăneanu şi directorul regional al Agenţiei pentru Comerţ şi Dezvoltare a SUA, Carl B. Kress.
"Suma va fi folosită pentru finanţarea unui studiu de fezabilitate ce va fi derulat în vederea implementării unui proiect de anvergură, cel al realizării şi consolidării unui Centru de Date Integrat la nivelul MAI. Studiul de fezabilitate va evalua situaţia existentă la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, urmând a analiza posibilele soluţii tehnice şi a stabili resursele necesare în vederea elaborării unui proiect de integrare a centrelor de date independente, existente la acest moment în cadrul instituţiei", se arată într-un comunicat de presă al MAI.
Secretarul de stat Bogdan Tohăneanu consideră că semnarea acordului reprezintă "un nou punct de reper şi o dovadă în plus a relaţiilor excelente dintre Guvernul României şi cel al Statelor Unite ale Americii".
Agenţia pentru Comerţ şi Dezvoltare a SUA şi Secretariatul General al Guvernului au semnat anterior un acord de finanţare pentru un studiu de fezabilitate a unui proiect de gestionare a datelor având ca obiectiv implementarea soluţiilor IT&C moderne, pentru eficientizarea proceselor legislative din România.
Finanţarea va permite Secretariatului General să stabilească fezabilitatea economică, tehnică şi financiară a implementării unui sistem modern de gestionare a datelor, care să permită instituţiilor guvernamentale din România să optimizeze procesul legislativ.
Acest pro