Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasada Chinei reacţionează la vizita deputaţilor în Taiwan. Sperăm să nu se mai repete

Publicat in Ora de Timis, vineri 9 august 2013 ·

Ambasada Chinei şi-a exprimat, vineri, speranţa ca deputaţii care au vizitat Taiwanul “să evite repetarea întâmplărilor ce ar dăuna relaţiilor chino-române”.

Beijingul se opune vizitelor unor reprezentanţi ai statului român în Taiwan, zonă nerecunoscută de România, şi îşi exprimă speranţa că deputaţii care au fost recent la Taipei îşi vor da seama “în profunzime” de sensibilitatea chestiunii, evitând repetarea întâmplărilor care ar dăuna relaţiilor bilaterale, a declarat ataşatul de presă al Ambasadei Chinei în România, Zhang Zheng, citat de Agerpres.

“De curând, patru deputaţi români au efectuat o vizită în Taiwan, iar asta nu numai că nu e ceea ce doreşte să vadă partea chineză, însă China se şi opune acestui lucru. Şi societatea română consideră că aceasta este împotriva trendului ascendent al relaţiilor chino-române”, a afirmat Zhang Zheng.

El a arătat că, în cei 64 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între China şi România, “toate guvernele române, Parlamentul român şi partidele politice respectă consecvent principiul unei singure Chine, iar autorităţile şi popoarele celor două ţări se tratează cu sinceritate”. Potrivit lui Zhang Zheng, acest lucru “este demn de lăudat în relaţiile dintre China şi alte state din lume”.

Acesta a caracterizat relaţiile chino-române ca fiind “de prietenie”, reprezentând “rezultatul eforturilor şi preocupărilor mai multor generaţii din cele două ţăr”‘, de aceea ele “trebuie preţuite în mod deosebit”.

“După ce s-a întâmplat acest incident, Camera Deputaţilor, Ministerul Afacerilor Externe şi Partidul Social Democrat etc din România au luat măsuri şi au dat publicităţii declaraţii, reafirmând că România continuă să aplice politica privind o singură Chină, fapt pe care îl apreciem. În lume există o singură Chină, iar poziţia noastră faţă de chestiunile legate de regiunea Taiwan este consecventă

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit „Pepe” Mujica, fostul lider al Uruguayului cunoscut drept „cel mai sărac președinte din lume”

HotNews acum o ora
José „Pepe” Mujica, fostul luptător de gherilă care a prezidat Uruguayul între 2010 și 2015, a murit marți la vârsta de 89 de ani. Anunțul a fost făcut de actualul președinte Yamandú Orsi, transmite BBC. „Cu profundă tristețe anunțăm moartea camarad

Cutremur cu magnitudinea 6,1 în largul coastelor Greciei / Deocamdată nu sunt disponibile informaţii cu privire la posibile victime sau pagube

G4Media acum 2 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 a lovit Grecia miercuri dimineaţă devreme, epicentrul fiind situat în mare, la 15 kilometri de insula Kasos, în sudul Mării Egee, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), relatează AFP, transmit

Cutremur major de 6,3 în Grecia, seismul s-a simțit și în Egipt

HotNews acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs miercuri în largul insulei Creta din Grecia, a anunțat Centrul german de cercetare pentru geoștiințe (GFZ), citat de Reuters. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 83 km, a precizat GFZ. Locuitorii din Egi

Profesor de sport din Târgovişte, arestat pentru viol. E acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani

HotNews acum o ora
Un profesor de sport, antrenor al echipei de volei din cadrul unei școli din Târgovişte, a fost arestat preventiv pentru viol, sub acuzația că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

Fotbalistul Taiwo Awoniyi (Nottingham Forest), în comă indusă după o operaţie

News.ro acum 47 minute
Atacantul echipei Nottingham Forest, Taiwo Awoniyi, a fost plasat în comă indusă după o operaţie la nivelul abdomenului. Jucătorul internaţional nigerian a fost operat luni seara, după ce a suferit o accidentare gravă în timpul meciului de duminică,

14 mai Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste. Un omagiu pentru cei care nu s-au mai întors niciodată acasă

Ziua Constanta acum o ora
Ziua națională de cinstire a martirilor din închisorile comuniste este celebrată anual în data de 14 mai. Ziua a fost instituită în memoria miilor de tineri, intelectuali, teologi și cetățeni din diferite clase sociale care s-au opus regimului comun

Zelenski, gata să participe la slujba inaugurală a Papei Leon, dacă situația de pe front o va permite

Adevarul acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar putea fi prezent duminică la Vatican, la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea, dacă situația de pe front o va permite, a declarat marți, 13 mai, șeful său de cabinet, Andriy Yermak.

Forțele ucrainene au atacat regiunea Belgorod din Rusia. Cel puțin 16 persoane au fost rănite

Adevarul acum o ora
O serie de atacuri cu drone ucrainene asupra regiunii Belgorod a rănit cel puțin 16 persoane marți, a anunțat miercuri guvernatorul regiunii aflate în sud-vestul Rusiei, la granița cu Ucraina.

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum 2 ore
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 12 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Vremea

București
acum

13°
mie.

7°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

14°
mie.

8°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

4°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

3°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°