Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este pe cale să golească de conţinut o decizie de incompatibilitate dată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), fără a se pronunţa măcar în cauză. Primarul oraşului Curtici, declarat incompatibil de ANI, la începutul anului, a contestat decizia la Curtea de Apel Timişoara, unde a pierdut. Conform site-ului instanţei, în dosarul numărul 195/59/2013, magistraţii au decis să anuleze cererea de anulare a actului administrativ emis de ANI, din cauză că nu a fost timbrată de primar. Acesta şi-a exercitat dreptul de a face recurs, dosarul ajungând în cele din urmă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aici însă s-a acordat un prim termen de judecată pentru data de… 28 noiembrie 2014. Astfel, primarul despre care reprezentanţii ANI susţin că este incompatibil va putea să rămână la conducerea Primăriei încă un an. „Nu am ce să mai spun. Nu pot nici măcar să mai comentez. Nu este normal ceea ce se întâmplă, dar a ajuns să nu mă mai surprindă nimic. În 2016 vin din nou alegeri, iar domnul A. Aniţei va putea să-şi exercite mandatul cel puţin doi ani şi jumătate, deşi a fost declarat incompatibil. Asta, pentru că nu avea interesul ca procesul să se judece repede. Împotriva ANI nu are cum să câştige, dar văd că o întinde aşa…”, ne-a declarat consilierul local Ioan Copil.
Incompatibil timp de aproape patru ani
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a întocmit, la începutul anului, un raport de evaluare conform căruia Nicolae A. Aniţei, primarul oraşului Curtici, a fost declarat incompatibil, pentru că timp de aproape patru ani, primarul a fost administrator la trei firme. „În urma activităţii de evaluare desfăşurate, s-a constatat că domnul A. Aniţei Nicolae Mihail a deţinut simultan, în perioada 03.06.2008 – 25.05.2012, atât funcţia de primar al oraşului Curtici, judeţul Arad, cât şi calitatea de administrator la următoare