Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi parlamentari, declaraţi incompatibili de către ANI

Publicat in Glasul Aradului, vineri 9 august 2013 ·

Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că senatorul independent Valer Marian şi deputatul PSD Liviu Harbuz, precum şi fostul senator PDL Marian Iulian Rasaliu s-au aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcţii şi calităţi, contrar prevederilor legale.

Potrivit unui comunicat al ANI remis vineri AGERPRES, Valer Marian s-a aflat în stare de incompatibilitate, deoarece a deţinut simultan calitatea de senator şi funcţia de administrator în cadrul SC Nord Vest Press SRL (în perioada 19 decembrie 2008 – 14 martie 2011) şi SC Bonda Impex SRL (19 decembrie 2008 – 12 iulie 2013).

Valer Marian nu a menţionat calitatea de administrator la societăţile comerciale Nord Vest Press SRL şi Bonda Impex SRL în niciuna dintre declaraţiile de interese depuse în calitate de senator, în perioada decembrie 2008 – iunie 2013, motiv pentru care ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Liviu Harbuz se află în stare de incompatibilitate, începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deţine simultan atât calitatea de deputat, cât şi pe cea de comerciant persoană fizică autorizată, în cadrul “Harbuz Liviu Persoană Fizică Autorizată”.

Conform dispoziţiilor art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, “calitatea de senator este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale”, iar art. 16, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 96/2006 stipulează: “calitatea de senator este, de asemenea, incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990″.

La rândul său, Marian Iulian Rasaliu s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului de senator (2008-2012), a participat la concursul organizat în data de 1 octombrie 2010 de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 36 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 17 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°