„Ce căuta acest om?“

(Stéphane Lupasco despre Benjamin Fondane, în 1944, după ce l-a vizitat în arestul poliţiei.)

Apariţia în limba română a ultimei lucrări concepute de Benjamin Fondane (1898, Iaşi – 1944, Auschwitz) şi publicate postum, Baudelaire et l’expérience du gouffre (1947) – Baudelaire şi experienţa abisului, unul dintre evenimentele culturale majore ale acestei perioade, deschide discuţiile în cel puţin două direcţii: o direcţie priveşte modul de alcătuire a ediţiei româneşti, care nu are termen de comparaţie în peisajul traducerilor din toate timpurile în limba română; altă direcţie, nesfîrşită, priveşte tipul de gîndire existenţială transmisă de Fondane şi ecoul acestui tip de gîndire în peisajul autohton.

Baudelaire şi experienţa abisului în limba română

Baudelaire et l’expérience du gouffre a reprezentat, pentru Fondane, sinteza gîndirii sale existenţiale, o istorie a situării sale faţă de lume şi faţă de artă, pornind de la poetul a cărui existenţă şi a cărui operă l-au urmărit obsesiv din prima perioadă de formare, cînd abia trecuse de 14 ani, pînă în ultima clipă a existenţei, cînd recita continuu în lagărul de la Auschwitz versuri de Baudelaire. Fiind lucrarea- oglindă a unei vieţi, era firesc să nu se încheie niciodată, decît în cazul în care legătura dintre autor şi expresia de sine a autorului s-ar fi întrerupt, fie optimist, prin tipărirea lucrării, fie tragic, prin dispariţia autorului. Destinul a hotărît varianta tragică.

Cartea a fost tipărită prin strădania soţiei sale, Geneviève (Tissier) Fondane, şi a prietenului apropiat Boris de Schloezer, la aproape trei ani de la moartea lui Fondane, în 1947, într-o variantă pe care editorii au socotit-o cea mai apropiată de intenţia autorului, cu o prefaţă semnată de filozoful Jean Cassou. Cartea a fost retipărită, păstrînd aceeaşi formă a textului de bază