Profesor specializat în jurnalismul de televiziune şi filmul documentar (la Universitatea de Vest), director al TVR Timi şoara (timp de aproape un deceniu, cu o pauză) şi, totodată, prozator „optzecist“, Lucian Ionică a lansat recent, la editura ieşeană Institutul European, un remarcabil volum de convorbiri cu realizatori români de documentare. Cei 13 documentarişti intervievaţi de Lucian Ionică în Documentar şi adevăr (Dan Alexe, Thomas Ciulei, Moscu Copel, Anca Damian, Laurenţiu Damian, Ştefan Fischer, Răzvan Georgescu, Florin Gioroc, Florin Iepan, Adina Pintilie, Sabina Pop, Alexandru Solomon şi Marian Voicu) aparţin mai multor generaţii (la extreme se află Ştefan Fischer şi Adina Pintilie, despărţiţi de 44 de ani), au pregătiri şi experienţe deosebite. Unii trăiesc şi au făcut/fac filme în România, în timp ce alţii s-au stabilit în Occident, unde şi-au produs majoritatea documentarelor. Alegerea ca interlocutori a unui inginer de sunet expert în domeniu (Florin Gioroc) şi a unui realizator de programe, reportaje şi anchete pentru televiziune (Marian Voicu) îl ajută pe autor să ne prezinte o perspectivă mai largă asupra documentarului, care – după cum observă Lucian Ionică în „Argument“ – „s-a diversificat în timp, ajungîndu- se la o întreagă gamă de noi genuri şi formule“.
Astfel, în volum se discută competent şi despre documentarul de autor sau de artă, adresat cu precădere spectatorilor din festivalurile de specialitate, şi despre documentarul de televiziune, destinat unui public mai comod şi mai puţin receptiv la inovaţie (uneori, filmele cunosc două versiuni diferite pentru cele două canale principale de difuzare, festivalul şi televiziunea). Ne-am putea întreba de ce dintre intervievaţi lipsesc regizori români însemnaţi (Dumitru Budrala, Laurenţiu Calciu, Ştefan Constantinescu, Diana Deleanu, Radu Gabrea, Sorin Ilieşiu, Cornel Mihalache, Ile
