Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Podul lui Dumnezeu şi tărâmul legendelor de la Ponoarele. Totul despre cel mai mare pod natural din România şi al doilea din Europa

Publicat in Adevarul, vineri 9 august 2013 · ·

Mit, fantezie, legendă sau poate un sâmbure de adevăr la Podul lui Dumnzeu de la Ponoarele. O călătorie într-o nouă poveste încărcată de mister din cadrul celei mai frumoase campanii ”Adevărul - 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă”.

Podul lui Dumnezeu este unul dintre cele 3 poduri naturale existente în lume şi al doilea ca mărime din Europa.

Situat în comuna Ponoarele, lângă Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, este singurul pod natural pe care se poate circula, fiind format din calcare, ca urmare a surpării tavanului unei peşteri.

Cum se ajunge la Podul lui Dumnezeu?

Din Târgu Jiu, urmând drumul naţional DN67 spre Baia de Aramă (sunt până acolo în jur de 43 km), se continuă apoi încă 6 km pe acelaşi drum până în comuna Ponoare pe raza căreia se află acest pod. Din Băile Herculane, urmând acelaşi drum, dar în direcţia Tg Jiu, după 56 km veţi ajunge la Podul lui Dumnezeu. Odată ajunşi aici vă puteţi caza la pensiunile din zonă, unde puteţi negocia preţurile cu proprietarii acestora. Bucătăria este strict tradiţională, dar la mare căutare printre turişti este păstrăvul.

Legendele podului

Există mai multe legende legate de acest pod natural. Se spune că în peştera Ponoare locuia Aghiuţă, Necuratul însuşi, ocupându-se liniştit de răutăţile sale. Însă oamenii l-au rugat într-o zi pe Dumnezeu să îi scape de diavol, iar acesta, ascultându-le ruga, a lovit tavanul peşterii, prăbuşindu-l peste intrare. Aghiuţă, priceput, a scăpat prin a doua ieşire a peşterii, agăţându-se cu ghearele de un deal şi formând astfel cele două câmpii denumite astăzi Afrodita şi Cleopatra. El veghează asupra oamenilor care vizitează locul, fără a mai putea să-şi reia reşedinţa.

O altă variantă a poveştii spune că Sfântul Nicodim căuta cascada ce i s-a arătat în vis şi deasupra căreia voia să construiască o mânăstire. În drumul său a opr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 33 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 14 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°