Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum evoluează cursul de schimb vineri dimineaţă

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 9 august 2013 ·

La deschiderea şedinţei interbancare, euro a fost cotat la 4,44 lei, aproape de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când schimburile s-au realizat la 4,4410 - 4,4440 lei/euro.

În prima oră de tranzacţionare, cotaţiile au variat nesemnificativ, iar în jurul orei 10:15 operaţiunile se perfectau la 4,3960 - 4,3990 lei/euro.

În sesiunea precedentă, cursul s-a apropiat de 4,46 lei/euro, deprecierea leului fiind determinată, cel mai probabil, de înrăutăţirea sentimentului din pieţele globale, pe fondul aşteptărilor tot mai numeroase că Fed va reduce stimulul monetar mai devreme decât se estima anterior, dar şi de o declaraţie a guvernatorului BNR Mugur Isărescu privind dispobilitatea băncii centrale de a continua relaxarea monetară.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României a crescut joi pentru a doua zi consecutiv şi a ajuns la 4,4399 lei/euro, atingând astfel cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni. Rata este cu 0,95 bani, respectiv cu 0,21% peste cea afişată miercuri, de 4,4304 lei/euro. O paritate mai ridicată decât cea de joi a fost anunţată de BNR în data de 17 iulie, când euro a fost cotat la 4,4467 lei.

Leul s-a depreciat joi şi în raport cu francul elveţian, cursul de referinţă avansând cu 1,58 bani, respectiv cu 0,44%, la 3,6107 lei/franc, de la 3,5949 lei/franc în ziua de miercuri. Astfel, rata de schimb leu/franc elveţian a atins cel mai ridicat nivel din ultimele cinci săptămâni, o paritate mai mare fiind afişată pe 3 iulie, când francul a fost cotat la 3,618 lei.

Pe de altă parte, leul s-a întărit în raport cu dolarul american, cu 0,33%, cursul de referinţă coborând cu 1,11 bani, de la 3,3365 lei/dolar la 3,3254 lei/dolar.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 58 minute
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 20 minute
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum 35 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 2 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ El este căutat în zona Turda

News.ro acum 2 ore
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au demarat căutări în ac

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 7 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum 2 ore
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident rutier în Lipnița

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°