IAȘI. Cel supranumit „Prințul țiganilor“ nu a reușit să-i înduplece pe judecători să-l lase în libertate.
Tribunalul Iași a respins cererea de înlocuire a arestului preventiv formulată de Cosmos Tănase. Totodată, instanța a respins solicitările similare făcute de „locotenenții“ lui, Costel Puia și Costel Cozma. Astfel, judecătorii au hotărât amânarea procesului, pe fond, până pe 2 septembrie 2013.
Amintim că, în urmă cu peste un an, cei trei au fost încătușați, după ce au fost acuzați de trafic de droguri de mare risc (cocaină – n.r.).
Cosmos Tănase a fost acuzat că, în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, ajutat de Puia şi Cozma, a organizat transportul la Iaşi a 1,6 kilograme de droguri din Spania. Oamenii legii au stabilit că o parte din droguri a fost trimisă la Galaţi, iar alta a fost ascunsă în scara blocului în care locuieşte Puia, sub o ţeavă de gaz.
Pe 20 februarie 2012, mașina în care se aflau Puia şi Cozma a fost oprită în trafic de poliţişti, care au găsit asupra suspecţilor cantitatea de 1,3 kilograme de cocaină, ce urma să fie transportată la Galaţi, pentru a fi vândută.
IAȘI. Cel supranumit „Prințul țiganilor“ nu a reușit să-i înduplece pe judecători să-l lase în libertate.
Tribunalul Iași a respins cererea de înlocuire a arestului preventiv formulată de Cosmos Tănase. Totodată, instanța a respins solicitările similare făcute de „locotenenții“ lui, Costel Puia și Costel Cozma. Astfel, judecătorii au hotărât amânarea procesului, pe fond, până pe 2 septembrie 2013.
Amintim că, în urmă cu peste un an, cei trei au fost încătușați, după ce au fost acuzați de trafic de droguri de mare risc (cocaină – n.r.).
Cosmos Tănase a fost acuzat că, în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, ajutat de Puia şi Cozma, a organizat transportul la Iaşi a 1,6 kilograme de droguri din Spania. Oamenii legii au stabilit că o p