Prin apelul de urgenta,112, Poliţie Rurală Făurei a fost sesizata că B.Lică (35 de ani), din satul Sătuc, comuna Galbenu, a fost victima unei agresiuni comise de un localnic.
După primirea sesizării, poliţiştii au început cercetările şi au stabilit că, în timp ce se aflau pe stradă, între victimă şi I.Gheorghe (40 de ani) a izbucnit un conflict spontan în urma căruia acesta din urmă l-a înjunghiat pe celălalt în zona abdominală cu un briceag pe care îl avea asupra lui.
În urma agresiunii, victima a fost transportată la U.P.U. Brăila, unde a primit îngrijirile medicale necesare şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale.
Faţă de autor a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.