E o intrebare capcana, dificila pentru un medic care isi practica meseria de 32 de ani. Ileana Radu a inceput-o intr-un sat namolos de pe granita vestica a Romaniei comuniste. O continua astazi intr-un cartier timisorean, cotropit de praf si caldura.
Intre cele doua momente se intinde, agitata si haotica, perioada de tranzitie care a ingenuncheat sute de medici si a alungat din tara alte cateva mii. Desi doi dintre copiii ei sunt stabiliti peste hotare, medicul Ileana Radu nu a plecat. Motivul ei s-a ridicat la suprafata in timpul straduintei de a cantari onest cele doua oranduiri sub care a trait.
ERAM MEDIC SI MA UITAM CU JIND LA COAFEZELE IMBRACATE IN HALAT ALB
“Cand am terminat Facultatea de Medicina noi luptam pentru note. Stiam ca daca avem note mici plecam in Moldova sau in Dobrogea. In Moldova nu era rau, dar cand am terminat facultatea aveam doi copii, iar sotul meu era instrumentist in Filarmonica Banatul. Asa ca ma gandeam la Moldova ca la un loc de exil. Ba chiar am fost amenintata de una dintre inspectoarele din acea vreme care spunea, destul de des, “o voi trimite eu pe doamna acea in Moldova pentru ca are anumite convingeri religioase si are influenta in lumea medicala”.
In acea vreme faceam stagiatura timp de trei ani si, dupa acei trei ani, mai treceam printr-o repartitie unde lupta pentru note era mare. Acum, stiu asta din conversatiile mele cu studentii sau rezidentii, notele nu mai sunt chiar asa de importante. Dimpotriva, termini un rezidentiat de performanta, sa spunem in neurochirurgie, si nu vei stii unde vei avea post. Si foarte probabil ca te gandesti sa pleci, acolo unde iti va fi rasplatit ceea ce ai investit.
Sa spui daca era mai bine sau mai rau inainte de 1989 cred ca e foarte neintelept. Era asa cum era atunci. Pe vremea noastra erau limite, erau oportunitati, era... o anumita si
