...În liniştea serii / să nu-l lăsaţi să mor(sic!) / la marginea mării! – dacă ar fi să-l parafrazăm pe Poet. Cu toate că spaţiile nu puşcă deloc, cum ar zice Şcoala Ardeleană (una-i marea, altu-i Atlanticul!), ca să nu mai vorbim de „personajele principale” ale poeziei (unu-i geniul, altu-i licheaua!). Noi, totuşi, în ciuda nepotrivelii (nici măcar cu mâna!), îndrăznim să facem câteva futile consideraţiuni.

Deci, până la urmă, nu s-a lăsat şi tot s-a dus. S-a deplasat cu toată echipa casnică (mă interesează dacă şi TV!), cu toată logistica din dotare şi cu tot harnaşamentul specific tracţiunii la jugul bunăstării. Cu bonă, cu copii, cu nevastă (oare?...sau te pomeni că ea a rămas la Bucureşti, ca să-şi prelungească zâmbrele cu domnul Cătălin Ivan?!!), cu valize, cu geamantane, cu tot felul de sarsanale, cu landou, cu ciclu, cu triciclu, cu colac, cu saltea, cu piscină, cu căţel, cu purcel, cu măgar, cu troacar, cu minicar...etc.etc. Aşa cum face, de fapt, tot mitocanul naţional, când prinde un Jupiter „prin sindicat”. El a avut noroc şi a prins Miami. Dar prin Sindicat!!... Deh, mai norocos, deşi preţul e cam mare!

Totodată, însă nici nu poţi să-ntorci spatele implacabilului sau să ignori influenţa karmaceutică, fiindcă aceasta este, de fapt, imaginea generică de rodnicie a hărniciei. Altfel spus, cine s-a ostenit, s-a chinuit şi a muncit cu râvnă şi abnegaţie, până aproape de sacrificiu, ei bine, acela are. Posedă (pe toţi!!). Cine nu, beleşte ochii. Apoi, pe partea ailaltă, asta este şi răsplata cuvenită de tihnă şi adăstare. Dacă vreţi cu tot dinadinsul să facem o conexiune inocentă, chiar şi iubitul său Che, unul dintre marii maeştri ai binelui cu anasâna, adică bine îndesat pe gâtlejul poporului, se ştie că, uneori, se mai lăsa, şi el, într-o rână, mestecând coca, toropit de atâta bine făcut. Bineînţeles, după ce, mai întâi, îşi atârnase-n cui revoluţ