Negocierile directe israelo-palestiniene, care au fost reluate la sfârşitul lunii iulie la Washington, vor continua pe 14 august la Ierusalim, apoi la Ierihon în Cisiordania, a anunţat joi Departamentul de Stat.
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Jennifer Psaki, a declarat că acest al doilea ciclu de negocieri va avea loc sub egida reprezentantului special al Statelor Unite asupra acestui dosar, ambasadorul Martin Indyk, şi că secretarul de stat John Kerry nu ar trebui să se exprime cu această ocazie.
„Negocierile dintre israelieni şi palestinieni vor fi reluate pe 14 august la Ierusalim şi vor fi urmate de o reuniune la Ierihon“, a declarat dna Psaki în timpul briefingului de presă cotidian.
După trei ani de blocaj şi peste şase decenii de conflict istoric, negociatorii israelian Tzipi Livni şi palestinian Saeb Erakat au repornit la 29 şi 30 iulie un dialog direct, sub auspiciile lui Kerry, care s-a dus în regiune de şase ori începând din martie, notează France Presse.
Cele două tabere au fost de acord să încerce să încheie un acord de pace final în nouă luni şi au planificat să se revadă la mijlocul lunii august în Israel sau în teritoriile palestiniene.