Ion Mureşan, Cartea de iarnă, ediţia a II-a, Cuvînt înainte de Mihai Şora,
„Cuvînt înapoi” al autorului, Editura Charmides, Bistriţa, 2013, 58 pag.
În textul său explicativ la reeditarea, după 32 de ani, a debutului poetic, Ion Mureşan observă că numărul cronicilor la Cartea de iarnă depă- şeşte „cu mult numărul poemelor din carte”.
Un volum – tipografic – subţire a suscitat nu doar cronici literare şi comentarii orale, ci un veritabil entuziasm critic sub care majoritatea acestora s-au cuprins. Sensibilizată şi impresionată de vizionarismul puternic al Poetului, recunoscîndu-i o majusculă ea însăşi simbolică pentru un anumit tip de poezie, critica lui Mureşan, pe întinse porţiuni, a devenit ne-critică. Ea a scăldat întregul volum în impresia provocată de segmente ale lui, neavînd, cel mai adesea, spaţiul suficient pentru a întreprinde o analiză minuţioasă atît a capodoperelor (se poate folosi acest termen în legătură cu unele poeme), cît şi a poeziilor mai slabe. Primele au fost „centralizate”, în timp ce versurile mai puţin convingătoare au fost, frecvent, trecute cu vederea.
O excepţie de la aceste proceduri, prea îndatorate obiectului artistic, o reprezintă critica lui Ion Bogdan Lefter, din Flashback 1985: Începuturile „noii poezii”. Ea este ponderată şi (cel mai important) analitică, evitînd alcoolul tare al superlativelor ce înceţoşează perspectiva şi metonimizează imprudent, prin focalizare. Atent şi metodic, criticul „optzecist” notează scăderile şi deficienţele lirismului marca Ion Mureşan. Aproape toate poeziile de mică întindere „sînt dezamăgitoare faţă de cele ample”. Din ele, „ideile mari lipsesc”, iar dimensiunile reduse „par consecinţa unei sufocări a inspiraţiei”. Şi la poemele ample apar obiecţii: uneori, sensul e „prea obscur”, poetul dezvoltînd „dezordonat imagini şi paradoxuri «inspirate»”. Alteori însă,