Proza lui I.P. Culianu
Spre deosebire de Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu nu a fost un prozator prolific. Primele sale texte datează încă din vremea adolescenţei și conţin teme care îl vor bîntui mai apoi pe maturul Culianu, teme mitice, puternice, explorate cu nesaţ mai înainte și de Eliade: fuga din timp, dorinţa (de sorginte budistă) de anihilare a eului, lumea ca iluzie, ideea sacrului camuflat în profan. Culianu nu s-a sfiit să scrie și un microroman SF, Hesperus, un fel de reinterpretare a Genezei biblice, în care este menţionată și arta transformării, acea capacitate de a anula „ficţiunile“ care domină firea umană (spaţiul, timpul, cauzalitatea naturală etc.), temă care a revenit apoi și în scrierile sale știinţifice. Pornind de la propria-i carte despre Re - naștere, Eros și magie în Renaștere. 1484, Culianu scrie un „roman istorico-detectivistic“, Jocul de smarald, care amintește de romanul lui Umberto Eco, Numele trandafirului. Asta se întîmpla prin 1987, însă romanul nu a apărut decît după anii ’90 ai secolului trecut. Ba chiar se speculează că Eco, citind manuscrisul lui Culianu, s-ar fi inspirat din acesta pentru trama din Numele trandafirului. Tot ce e posibil. Dacă ar fi apărut la timp, imediat după ce a fost scris, romanul lui Culianu ar fi avut, poate, succesul de public pe care l-a avut romanul lui Eco. În 1986, apare și culegerea de povestiri Pergamentul diafan. Ultimele povestiri, unul dintre cele mai bune volume de proză semnate de Culianu, alături de postumul Tozgrec. Povestirile volumului, bine scrise, bine proporţionate, pot fi citite, în ordine variabilă, și drept capitole ale unui roman. Apare, într-una dintre aceste povestiri, chiar și obscurul Tozgrec, existînd astfel o punte de legătură cu textele apărute postum, în 2010, în volumul Tozgrec. Lucrare nedefinitivată, Tozgrec a fost scrisă între 1981 și 1984, pe cînd Culianu e
