Deputatul PSD de Suceava Ovidiu Iane, unul dintre cei patru parlamentari care au fost în vizită în Taiwan, stat nerecunoscut de România, spune că a folosit paşaportul diplomatic pentru că nu are altul. Iane a spus că pentru România este un dezavantaj că nu recunoaşte statul Taiwan şi a spus că i se pare o prostie că preşedintele PSD Ilfov, Gabriela Firea, a trimis o scrisoare prin care îşi cerea scuze Republicii Populare China.
Deputatul PSD de Suceava, Ovidiu Iane, a precizat că vizita în Taiwan a fost una informală. Iane a explicat că deţine o firmă de soft şi că a fost interesat să viziteze statul asiatic pentru că este printre cei mai mari producători din lume de soft şi componente hard.
„Scopul vizitei a fost unul de informare. Am mers acolo la invitaţia personală a şefului reprezentanţei economice a Taiwanului de la Bratislava. Eu personal am o firmă de software şi sunt direct interesat de a avea colaborare cu companiile din Taiwan care sunt practic cei mai mari producători de semiconductori din lume. Nu a fost o misiune oficială, a fost pur şi simplu o vizită de informare, a fost o vizită informală. Nu am mers acolo ca reprezentat al statului român, nu am promis nimic, nu mi s-a cerut absolut nimic, nu am discutat decât modele de colaborare pe parte economică, de învăţământ, turism”, a precizat Iane.
„Este un dezavantaj că România nu recunoaşte Taiwanul”
Ovidiu Iane a precizat că va realiza un raport pe care îl va prezenta Parlamentului şi Ministerului de Externe prin care va prezenta motivele pentru care România ar trebui să recunoască statul Taiwan.
„Urmează să facem un raport pe care să îl prezentăm Parlamentului şi Ministerului de Externe, raport prin care să arătăm oportunităţile care există în a colabora direct. Atenţie, noi deja colaborăm cu Taiwan dar indirect, prin alte birouri, prin alte ţări, deci practic tot timpul luă