Azi, dacă nu eşti violent, eşti un nimeni.
Deşi Imi Ienei i-a imputat lui Reghe că a fost prea nervos în declaraţiile de după meci, că a exagerat în supărările sale, că, vorba aceea, în fotbal se mai întîmplă şi aşa, mie mi-a plăcut virulenţa cu care antrenorul Stelei a judecat acest 1-1. Personal, nu mă aşteptam să declare că vrea să uite acest meci, că “Aşa nu se mai poate continua”, prin acest “aşa” înţelegînd situaţia în care patru-cinci trag pentru toată echipa, ceilalţi dormind pe teren. M-am amuzat cîteva clipe gîndindu-mă cum ar fi sărit ca arşi mulţi suporteri ai Stelei dacă asemenea vorbe le citeau sub semnătura vreunui ziarist, cum s-ar fi zguduit blogurile cîtorva confraţi negativişti şi nepatrioţi. Cînd i-am spus blînd unui vecin stelist că nu vor mai găsi adversar ca Vardar, omul m-a asigurat că nu mă va mai citi.
A vrut Reghe să facă pe nebunul? Să fie original? Totuşi nu-i de ici-de colo să recunoşti că ai tremurat la 1-1 cu Tbilisi acasă, după un 2-0 clar… Şi spun drept: l-am preferat pe Reghe lui MM Stoica, care ţinea morţiş să pună accentul pe cea de-a zecea calificare consecutivă în cupele europene, un record neatins de vreo echipă românească. Atît de tenace ni se bate capul cu această performanţă, încît îmi vine să scriu: ei, şi în cîte semifinale, nu zic finale, s-a calificat în 10 ani? Rămîn la părerea decentă că la noi Steaua joacă azi cel mai valabil fotbal, competitiv la nivelul mediu-european, cu bune perspective de a progresa, dacă va fi lăsată în pace. E prea decent? Ştiu că nu se suportă judecăţile decente. Abia îmi permit să murmur primele litere: de ce? Simplu de ce: scandalurile zilnice - nu numai în fotbalul lui Sandu şi Mitică, Piţi şi Prodanca - sînt de-o violenţă în grosolănie, de-o amplitudine a vulgarităţii încît cine nu e “măgar şi violent” e un nimeni sau un anormal sau, mai rău, un neimplicat. Mă simt bine doar
