Angajaţii Camerei Agricole şi-au primit restanţele salariale pentru ultimele luni, cu ajutorul Consiliului Judeţean. Directorul Camerei Agricole, Neculai Pupăză, spune că au fost alocate fondurile necesare plăţii salariilor restante din ultimele luni, iar banii au intrat deja în conturile angajaţilor. La ultima rectificare bugetară realizată la Consiliul Judeţean, bugetul Camerei Agricole a fost suplimentat cu 830 mii lei, reprezentând subvenţii de la bugetul de stat. „Deşi necesarul, pe anul 2013, privind subvenţia de la bugetul de stat, este la nivelul sumei de 1.130 mii lei, odată cu aprobarea bugetului de stat pe anul 2013, judeţului Vrancea i s-a alocat suma de 300 mii lei care, alături de veniturile proprii, a făcut posibilă doar finanţarea până la jumătatea lunii aprilie. Ca urmare, propunem suplimentarea bugetului Camerei Agricole Vrancea cu suma de 830 mii lei reprezentând subvenţii de la bugetul de stat“, se arată în referatul care a însoţit proiectul de hotărâre.
Situaţia prin care au trecut angajaţii Camerei s-a datorat modificărilor succesive la legislaţia acestei instituţii. Conducerea Ministerului nu a asigurat fonduri pentru funcţionarea Camerei decât până în luna martie, deoarece în aprilie ar fi trebuit organizate alegerile pentru desemnarea noilor conduceri. „Ne-au fost alocate fondurile restante, iar banii au intrat în conturi. Îi mulţumesc preşedintelui Consiliului Judeţean, domnul Marian Oprişan, care ne-a sprijinit să obţinem salariile restante“, ne-a declarat directorul Neculai Pupăză.
Acesta a precizat că salariaţii urmează să mai primească şi o parte din banii pe care Ministerul Agriculturii trebuie să îi plătească în baza unor sentinţe judecătoreşti.
Angajaţii Camerei Agricole şi-au primit restanţele salariale pentru ultimele luni, cu ajutorul Consiliului Judeţean. Directorul Camerei Agri