E de remarcat faptul că platforma CriticAtac – în opinia mea, cea mai importantă iniţiativă intelectuală a ultimilor ani – numără, printre iniţiatorii ei, puţini economişti, sociologi sau politologi. Aceştia s-au adăugat pe parcurs. Tonul l-au dat absolvenţii de Litere şi Filozofie, iar dintre literaţi, o voce de prim-plan a reprezentat-o, de la început, C. Rogozanu. Afirmat ca „lup tînăr“ antiestablishment în critica literară de la începutul anilor 2000 (parte din articolele sale au fost reunite în volumul Agresiuni, digresiuni, 2006), şi, incidental, ca prozator în linia microrealismului social de nouă generaţie (Fuck the cool. Spune-mi o poveste, 2007), el s-a orientat, după condamnarea oficială a comunismului, către o critică ideologică de stînga, manifestată pe diverse planuri: de la coordonarea, împreună cu Vasile Ernu şi Ovidiu Ţichindeleanu, a volumului colectiv Iluziile anticomunismului la deja-menţionatul portal online CriticAtac. Această critică a dus, relativ rapid, la începutul instituţionalizării unei noi culturi alternative de stînga, pe fondul opoziţiei masive la criza economico-financiară de după 2008, al politicilor de austeritate şi a agravării clivajelor apărute în interiorul Uniunii Europene.
„Atac la persoană“ şi „atac la filozofie“
Nivelul ridicat al discursului, pluralismul efervescent al vocilor, conexiunile internaţionale la vîrf, reactivitatea la „marile teme“ sociale, economice, politice, culturale şi ideologice ale actualităţii, dar şi independenţa de atitudine, distanţa faţă de orice înregimentare partinică, PSD included – dar este oare PSD-ul de stînga, mai ales după epoca Năstase? – au reinventat critica de direcţie. „Înapoi la Gherea“, ar ricana adversarii, bagatelizînd sau ignorînd actualitatea autorului Neoiobăgiei. Deocamdată, deşi are pe agendă şi reabilitarea artei cu tendinţă, CriticAtac practică, adesea, o
