Economia Germaniei a înregistrat probabil o creştere semnificativă în trimestrul doi din 2013, datorită consumului privat mai ridicat şi a investiţiilor în construcţii, dar avansul va fi mai modest în semestrul doi, a anunţat vineri Ministerul Economiei de la Berlin, transmite Reuters.
'Economia germană a crescut abrupt în primăvară. După ce vremea nefavorabilă a afectat creşterea în primul trimestru, redresarea a avut loc în trimestrul doi', se arată în raportul lunar al Ministerului Economiei.
Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) estima în iunie că PIB-ul Germaniei va încetini după avansul din trimestrul doi iar pe ansamblul acestui an va înregistra o expansiune de doar 0,3%.
Datele preliminare privind evoluţia PIB-ului Germaniei în perioada aprilie-iunie 2013 vor fi publicate în 14 august, cu cinci săptămâni înaintea alegerilor parlamentare. Economiştii estimează un avans al economiei germane de 0,6-1% în trimestrul doi din 2013.
'Consumul privat rămâne un sprijin important pentru economie şi va avea probabil o contribuţie solidă la creşterea din trimestrul doi, aşa cum a avut şi în precedentele trei luni', se arată în raportul lunar al Ministerului Economiei.
Şi Fondul Monetar Internaţional a avertizat Germania împotriva măsurilor excesive de consolidare fiscală, ţinând cont de riscurile la adresa creşterii celei mai mari economii europene, care nu este decuplată de restul statelor din zona euro lovite de criză.
FMI a menţinut estimarea privind o creştere a PIB-ului Germaniei de 0,3% în acest an şi de 1,3% anul viitor, salutând uşoara relaxare a politicii fiscale a Berlinului, care va sprijini cererea pe plan intern. În aprilie, Guvernul de la Berlin a estimat că economia va înregistra un avans de 0,5% în 2013 şi de 1,6% în 2014.
În perioada ianuarie-martie 2013, Produsul