Şeful LPF a fost surprins neplăcut să-l audă pe “Yesman”-ul Kassai vorbindu-l de rău în engleză.
Prima reacţie a lui Dumitru Dragomir, după ce secretarul general al FRF l-a pîrît la TAS-ul din înregistrarea RTV a fost: “A spus Kassai asta? Cu asta îl curăţ! Cred că era beat cînd a spus asta!”. Dacă s-ar fi aflat şi la volan cînd vorbea la telefon cu reporterii, Kassai o încurca rău de tot.
Ce a spus el, de fapt, încît să se impună “curăţarea” lui? Jurnaliştii i-au sunat pe el şi pe Constantin Anghelache. Pretinzînd că sînt membri ai Tribunalului de la Lausanne, jurnaliştii i-au întrebat, în engleză, despre “barajul” Rapid - Chiajna. Nostalgic al unanimităţilor, preşedintele lui Dinamo a raportat că toată lumea de pe la noi are aceeaşi părere proastă despre respectiva formulă de compromis. Kassai s-a străduit, chiar înainte de bună-ziua, să dea vina pe Ligă, nu pe Federaţie. A aprobat entuziast cînd a fost întrebat dacă Dumitru Dragomir a luat mită de la George Copos. Dar nu s-a avîntat în detalii: “Nu ştiu cîţi bani s-au plătit sau ce şpagă!”.
Înainte de a se lămuri asupra contextului, şeful Ligii l-a atacat preventiv pe Kassai: nu era sub influenţa funcţiei, era sub influenţa alcoolului cînd a răspuns la întrebări. Şi nu numai că era beat, dar nici nu ştie engleză. Se pare că, după atîţia ani de colaborare, Dumitru Dragomir a ajuns să-l ştie pe Kassai ca pe propriul lui tovarăş de pahar. Îşi dă seama dacă a băut, cît a băut, împreună cu cine şi pînă la ce oră, numai după declaraţiile lui din presă. Etilotestul e redundant aici. Cînd Kassai ajunge să declare că Dragomir a luat şpagă de la Copos, şeful LPF deduce că secretarul FRF e beat turtă. Beat şi în română, şi în engleză!
O astfel de acuzaţie la adresa lui Dragomir echivalează cu un fluierat voios în biserică. În stare de trezie, federalii se autocenzurează la maxim, se acoperă şi se su