Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ISU: „Marţi 13”- Ziua porților deschise la subunitatea de pompieri Pașcani

Publicat in News Pascani, vineri 9 august 2013 ·

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel că, în fiecare zi de marţi 13, organizează în “Ziua informării Preventive”.

Derulate în colaborare cu E-On România, sub sloganul “Preveniţi ghinionul”, activităţile informativ-educative ce vor avea loc urmăresc conştientizarea opiniei publice asupra pericolelor la care se poate expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă. Astfel, marţi, începând cu ora 9.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi şi subunităţile acestuia din Paşcani şi Tîrgu Frmos îşi vor deschide porţile pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei noastre, vizualizând totodată şi tehnica de intervenţie cu care echipajele serviciilor profesioniste participă la misiunile de salvare.De asemenea, la nivelul judeţului vor fi organizate puncte de informare preventivă în care se vor desfăşura activităţi de informare a populaţiei pentru cunoaşterea măsurilor de protecţie şi a modului de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

I.G.S.U. a încheiat în anul 2012 un parteneriat de colaborare cu E-On România intitulat “Împreună pentru siguranţă al cărui principal obiectiv constă în derularea unor campanii de informare menite să conştientizeze cetăţenii asupra pericolelor la care se expun în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice situaţiilor de urgenţă, crearea comportamentului preventiv şi atitudinii proactive în rândul comunităţii în vederea reducerii semnificative a numărului victimelor. În baza acestei colaborări cei doi parteneri au implementat deja la nivel naţional campaniile “F.O.C – Flăcările Omoară Copii” şi “R.I.S.C.- Renunţă. Improvizaţiile sunt Catastrofale”.

Inspectoratul

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea în dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii ale BEC emise în urma anulării alegerilor prezidenţiale, până la soluţionarea cererii de recuzare a judecătoarei / Ce a declarat Călin Georgescu

News.ro acum 55 minute
Curtea de Apel Bucureşti a amânat, luni seară, pronunţarea în dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate în urma hotărârii Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale, până la so

Un poliţist a murit, iar alți trei fost răniţi, într-un accident cu ambarcaţiunea poliției, pe braţul Sfântu Gheorghe

Adevarul acum 21 minute
 Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi şi transportaţi la spital, după un accident înregistrat, luni seara, pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea.

România elimină controalele în 40 de puncte de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 4 ore
România elimină controalele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025, marcând intrarea efectivă în spaţiul Schengen terestru. Călătoriile spre aceste ţări vor deveni similare cu deplasările în interiorul României.

Cum va fi vremea de Revelion și la începutul anului 2025. Prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 6 ore
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 30 decembrie 2

Fostul ministru sârb al Transporturilor, Goran Vesic, între cele 13 persoane inculpate în drama de la Gara din Novi Sad

News.ro acum o ora
Fostul ministru sârb al Transporturilor Goran Vesic şi alte 12 persoane au fost inculpate luni cu privire la o ”aducere atingere gravă securităţii publice” în dosarul surpării acoperişului Gării din Novi Sad, în nordul Serbiei, soldată cu 15 morţi l

Răzvan Lucescu a fost suspendat pentru patru luni de către Comisia de Disciplină a federaţiei elene de fotbal / Reacţia clubului PAOK

News.ro acum 2 ore
Răzvan Lucescu, antrenorul român al echipei PAOK Salonic, a fost suspendat luni de către Comisia de Disciplină a Federaţiei de fotbal din Grecia pentru o perioadă de patru luni, după evenimentele petrecute la finalul meciului cu AEK Atena. Sancţiune

Dorinel Munteanu, prima reacție după ce a plecat de la Oțelul: „Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Dorinel Munteanu a decis să vorbească despre . Antrenorul a dezvăluit că acesta a fost cea mai grea decizie din cariera sa.

Cseke Attila: Am preluat Ministerul Dezvoltării cu datorii, dar vom plăti facturile

Mediafax acum 5 ore
Ministrul dezvoltării a arătat priorităţile stabilite pentru plata facturilor restante şi planul pentru a reconstrui un sistem sustenabil în actuala situaţie financiară a României. Luni, Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă, numită ”trenuleţ”,

Anchetă în Brazilia după moartea a trei femei. Toate au mâncat din aceeași prăjitură de Crăciun

HotNews acum o ora
Trei persoane au murit și mai mulți membrii ai aceleași familii au ajuns la spital după ce au mâncat o prăjitură de Crăciun, scrie presa locală. Poliția a transmis, vineri, că probele de sânge prelevate de la victime au relevat niveluri mari de arse

Sute de prizonieri, eliberaţi în cadrul unui nou schimb între Ucraina şi Rusia

HotNews acum 45 minute
Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că 150 de militari ruşi au fost repatriaţi din Ucraina, unde fuseseră luaţi prizonieri de forţele ucrainene, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite. În schimbul lor, Moscova a eliberat, la rân

Vremea

București
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/10°
Iasi
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
joi

3°/11°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

5°/11°
joi

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

0°/5°
Timisoara
acum

lun.

0°/6°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°
joi

1°/8°