Un fost şef de Securitate a povestit pentru „Adevărul” cum şi cu ce mijloace tehnice se făceau interceptările telefonice înainte de 1989.

În urmă cu câteva luni s-a aflat că Statele Unite ale Americii derulează, de aproape şase ani, un program secret denumit PRISM, prin care are acces la serverele celor mai mari reţele sociale şi servicii de email şi date din lume. În România, deputatul PSD Sebastian Ghiţă a anunţat că va depune o iniţiativă legislativă prin care Serviciul Român de Informaţii (SRI) să primească permisiunea de a asculta şi convorbirile telefonice care se fac de pe cartele pre-plătite.

Toate acestea au deschis noi discuţii despre cât de supravegheaţi suntem de serviciile secrete. Iar românii sunt sensibili la astfel de subiecte după decenii în care au trăit sub teroarea că Securitatea vede şi aude tot. Aurel Ţambrea, fostul şef al Securităţii din judeţul Vrancea, a dezvăluit pentru „Adevărul” cum era supravegheată populaţia României înainte de Revoluţie.

“Adevărul”: Cum era înainte de 1989? Sunt atâtea poveşti despre ascultările făcute de Securitate, interceptări telefonice, microfoane puse în locuinţe…

Aurel Ţambrea: Domnule, după Revoluţie au fost atâţia care s-au bătut cu pumnul în piept: „M-aţi ascultat, mi-aţi făcut, mi-aţi dres”. Ca să înţelegeţi cum stătea treaba, noi, la Vrancea, nu aveam decât zece magnetofoane incorporate cu care făceam ascultările. Plus că noi nu puteam asculta fără aprobarea procurorului şi nici nu-mi dădea voie să ies cu ascultarea ca probă în justiţie. Nu ţi-o lua în considerare.

Mulţi n-o să vă creadă când spuneţi că ascultaţi numai cu aprobarea procurorului.

Aşa era, eu nu spun minciuni. Trebuia să faci un raport, să documentezi, să arăţi care e situaţia. La vreme aceea procurorul era cel care aproba, nu judecătorul. Şi având numai zece magnetofoane erai obligat să selectezi ce e mai