Serviciul de e-mail criptat Lavabit, pe care fostul consultant al serviciilor americane de informaţii Edward Snowden l-ar fi utilizat în timpul şederii la Moscova, a fost închis joi de către proprietarul său, care vrea să evite să fie "complice la crime împotriva poporului american", relatează AFP.
"Am fost nevoit să iau o decizie dificilă, şi anume să devin complice al crimelor împotriva poporului american sau să abandonez aproape zece ani de muncă dură închizând Lavabit", a declarat Ladar Levison, proprietarul site-ului.
"În urma unei reflecţii profunde, am decis să suspend operaţiunile", a adăugat el, într-un mesaj publicat pe site, exprimându-şi regretul că nu poate să ofere mai multe justificări cu privire la această decizie.
"În actuala situaţie, nu pot să povestesc ceea ce mi s-a întâmplat în ultimele şase săptămâni, deşi am efectuat în două rânduri demersurile necesare", continuă el.
Legea americană autorizează serviciile de informaţii să adreseze cereri de informaţii unor firme, care sunt obligate să nu vorbească despre acestea.
Lavabit, un serviciu de e-mail securizat, lansat în Texas în urmă cu aproape zece ani, ar fi fost utilizat de către Edward Snowden, un fost consultant al Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA) căutat de către Statele Unite pentru spionaj, refugiat timp de mai multe săptămâni în zona de tranzit pe un aeroport moscovit înainte ca Rusia să îi acorde azil temporar. Serviciul de e-mail criptat Lavabit, pe care fostul consultant al serviciilor americane de informaţii Edward Snowden l-ar fi utilizat în timpul şederii la Moscova, a fost închis joi de către proprietarul său, care vrea să evite să fie "complice la crime împotriva poporului american", relatează AFP.
"Am fost nevoit să iau o decizie dificilă, şi anume să devin complice al crimelor împotriva popor