GJ 504b este totodată, potrivit NASA, cea mai mică exoplanetă (din punctul de vedere al masei) care a putut fi observată şi fotografiată până în prezent cu ajutorul tehnicilor de imagistică.
Totuşi, GJ 504b are o masă de patru mai mare decât masa planetei Jupiter şi are o mărime comparabilă cu aceasta.
Michael McElwain, membru al echipei de la Goddard Space Flight Centre din Greenbelt care a făcut această descoperire, a spus: "Dacă am putea călători pe această planetă uriaşă, am vedea acolo o întreagă lume care încă străluceşte din cauza căldurii degajate de procesul de formare a planetei, într-o culoare de vişiniu închis sau fucsia întunecat".
"Camerele noastre în infraroşu au descoperit că această culoare are o nuanţă de albastru mult mai pronunţată decât alte cea de pe alte planete fotografiate, ceea ce ar putea să indice faptul că atmosfera ei are mai puţini nori", a adăugat cercetătorul american.
GJ 504b urmează o orbită care este de aproape nouă ori mai mare decât orbita lui Jupiter în jurului Soarelui, fapt care pune sub semnul întrebării teoriile actuale despre felul în care se formează planetele gigantice.
Potrivit unei teorii larg acceptată în zilele noastre, denumită "modelul de acumulare a nucleului", planetele ca Jupiter îşi încep viaţa în discul format din deşeuri bogate în gaze din jurul unei stele tinere, a explicat Francis Reddy de la NASA.
Un nucleu format din coliziunea unor asteroizi şi comete formează "sâmburele" viitoarei planete şi, atunci când acel nucleu ajunge la o masă suficient de mare, forţa lui gravitaţională atrage cu rapiditate gazele din discul stelar, pentru a forma noua planetă.
Această teorie se aplică pentru planetele din Sistemul Solar până la orbita lui Neptun, însă chestiunea devine ceva mai problematică atunci când vine vorba de planete care s-au format la distanţe mai mari de st