Asociaţia Comunelor din România (ACR) a declanşat un amplu protest faţă de măsurile guvernului care destabilizează zona rurală, precum şi faţă de lipsa de iniţiative menite să aducă beneficii comunităţilor locale. Ovidiu Colceriu, preşedintele filialei Cluj, adună semnături, iar în cazul în care nu se va ţine seama de pretenţiile comunelor, primarii vor ieşi în stradă.
„Sub umbrela democraţiei şi descentralizării, prost înţelese şi chiar şi mai prost aplicate, printr-o abordare sistematică şi metodică din parte Guvernului României, asistăm la subminarea capacităţii administrative a comunelor, a tuturor resurselor materiale, instituţionale şi umane, precum şi a acţiunilor pe care acestea le desfăşoară pentru exercitarea competenţelor stabilite prin lege", se arată în manifestul ACR transmis spre guvern. Primarii sunt revoltaţi că prin modificarea Codului Fiscal s-a decis aplicarea unui impozit pe veniturile din activităţi agricole. Aceşti bani se duc, însă, la bugetul de stat, fără a se distribui măcar o cotă parte către comunităţile locale.
„Este inadmisibil să nu primim nici un ban de vreme ce acest impozit este colectat de pe raza comunelor, în mare parte, care se întind pe o suprafaţă de 87% din teritoriul ţării", a subliniat Colceriu. În documentul de protest trimis către executiv se face trimitere la impactul pe care îl are impozitul calculat asupra activităţilor economice care se face venit la municipiul Bucureşti. Propunerea ca impozitul din activităţi agricole să fie colectat de primării numai în baza unor protocoale cu Ministerul Finanţelor Publice este respinsă categoric de primarii de comune din România.
„Venim cu propunerea ca aceste impozite să fie colectate de primării, dar să se constituie integral în venituri proprii ale bugetelor locale şi să fie utlizate, potrivit hotărârilor consiliilor locale, pentru lucrări de cadastrare, pen