Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat, vineri, de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu.
Mai multe despre cazul Vişinescu puteţi citi aici
"În temeiul dispoziţiilor art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, s-a dispus, azi, 09.08.2013, preluarea cauzei privind pe Vişinescu Alexandru, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public.
Parchetul instanţei supreme a precizat că dosarul a fost preluat având în vedere complexitatea cauzei şi volumul mare de activităţi procesuale şi procedurale ce urmează a fi efectuate în vederea soluţionării cu celeritate a acesteia.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a solicitat, joi, Parchetului Tribunalului Bucureşti dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) împotriva lui Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 - 1963, pentru a analiza oportunitatea preluării în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.
Solicitarea a fost formulată după ce, miercuri, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului Tribunalului Bucureşti.
IICCMER a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Săr