Atleta antrenată de Marin Istrate, olteanca Ancuţa Bobocel (24 ani), s-a calificat pentru Mondialele de Atletism din Rusia cu baremul A, dar nu se mulţumeşte doar cu atât. Următoarea ţintă: ultimul act al cursei de 3.000 metri obstacole.
Ancuţa Bobocel vrea să ”împuşte” o prezenţă în finala cursei de 3.000 m obstacole, pe 13 august, de la 20.25, ora României. Ştie să tragă cu arma la fel de bine pe cât ştie să alerge, are permis, a fost de multe ori în poligon, ba chiar şi-a şi tatuat un pistol pe braţul stâng, în zona tricepsului, pe interior. ”Este o Beretta, arma care îmi place foarte mult. Am făcut şi cursuri, la Dinamo, am fost şi la poligon. În curand o să şi îmi cumpăr una”, ne-a povestit atleta antrenată de Marin Istrate. ”O să fie foarte greu, dar ar însemna foarte mult pentru mine să intru în ultimul act la Mondiale”, a spus Bobocel, după un ultim antrenament, un ultim reglaj, pe care l-a făcut pe pista de la Snagov. Sportiva din Drobeta ne-a suprins, spundând, cu zâmbetul pe buze, că îi este frică de groapa cu apă, dar numai când este goală: ”Dacă nu ar fi plină nici nu cred că aş mai avea curaj să sar. Mi-ar fi frică! Apa mai atenuează din impact”.
Podium rusesc
Ancuţa Bobocel crede că proba la care va concura va fi monopolizată de atletele din Rusia, chiar dacă sportivele din Kenya şi din Etiopia au făcut legea în acest sezon: ”S-au pregătit tot anul pentru cursa asta”. Câştigătoare în 2012 a unei etape de Diamond League, Bobocel va intra în concurs încă din prima zi a Mondialelor, pe 10 august, în calificări. ”Pregătirea a mers bine”, ne-a asigurat antrenorul Marin Istrate.