Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îl doboară accidentările? Cristi Chivu s-ar putea retrage la 32 de ani » Anunţul făcut de italieni

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 9 august 2013 ·

Accidentările din ultimul timp par să-l afecteze destul de mult pe fostul căpitan al naţionalei României, Cristi Chivu.

În urma unui control medical, fundaşul lui Inter a descoperit că problemele fizice pe care le are îl împiedică să mai joace fotbal la nivel înalt, conform postului de televiziune Sky Sport.

"Cristian este în prezent în turneu în SUA cu Inter. Cînd va reveni la Milano, zilele următoare, voi discuta cu el şi cu oficialii clubului şi vom evalua ce trebuie făcut.

Nu ştiu cu exactitate care este situaţia. Retragere? Aşteptăm, este prematur să vorbim acum despre asta", a declarat Victor Becali pentru Mediafax.

12accidentări grave din 2004 pînă în vara lui 2013

6 ani au trecut de cînd Cristi Chivu a semnat cu Inter

Accidentările lui Chivu din 2004 pînă în 2013

8 luni de pauză

Iulie 2004: fractură la al cincilea metatarsian de la piciorul drept. A lipsit pînă în noiembrie, a jucat un meci şi s-a operat ca să-şi scoată şuruburile implantate, revenind în martie 2005.

4 săptămîni

Martie 2007: fractură de piramidă nazală. A reintrat purtînd mască de protecţie.

3 luni

Iunie 2008: s-a operat după nuntă la umărul drept, la finele unui întreg sezon în care a jucat cu umărul luxat.

6 săptămîni

Noiembrie 2008: entorsă la genunchiul stîng şi întindere a ligamentului colateral intern.

O lună

Martie 2009: leziune musculară la adductorii piciorului drept.

două luni şi jumătate

Ianuarie 2010: fractură craniană parietală dreapta şi operaţie. A jucat din nou pe 24 martie, cu casca de protecţie la care n-a mai renunţat

O lună

Decembrie 2011: leziune musculară la adductorii piciorului drept.

O lună şi jumătate

Aprilie 2012: entorsă la gleznă dreaptă.

4 luni şi jumătate

August 2012: fractură la degetul al doilea de la piciorul drept. După prima o

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord pentru o „rotativă” guvernamentală. Nicușor Dan, așteptat să îl desemneze premier pe Ilie Bolojan, miercuri / Ce ministere ar urma să revină celor patru partide din viitoarea coaliție

HotNews acum 11 ore
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, ar urma să fie desemnat miercuri premier de către președintele Nicușor Dan, conform informațiilor HotNews din interiorul celor patru partide – PSD, PNL, USR și UDMR. Sursele HotNews spun că cele patru formațiu

Cod Galben de viituri și inundații! Anunțul hidrologilor

Ziua Constanta acum 12 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o Atenționare Hidrologică Cod Galben, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a condițiilor hidrometeorologice existente, pentru intervalul 17 iunie, ora 12:00 – 18 iunie, ora 09:00.

VIDEO Un lift cu trei adulți și un copil mic a căzut în gol două etaje, într-un bloc din Timișoara

HotNews acum 10 ore
Patru persoane, între care și un copil mic, au fost rănite, după ce liftul în care se aflau s-a prăbușit de la etajul doi în subsolul unui bloc din Timișoara, anunță ISU Timiș, citat de Tion. Incidentul a avut loc marți dimineață, în jurul orei 10.2

Marcel Boloş: 6 miliarde de euro poate accesa România pentru sprijinirea celor afectaţi de scumpirea energiei

Mediafax acum 10 ore
„6 miliarde de euro. Atât poate accesa România, în perioada următoare, pentru a sprijini oamenii care duc greul scumpirilor la energie şi transport”, a scris marţi pe Facebook Marcel Boloş. Conform acestuia, Planul Naţional Social pentru Climă este

Emmanuel Macron spune că încercarea de a schimba regimul iranian prin forţă ar fi o „eroare strategică”

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut luni „încetarea” loviturilor împotriva civililor în Iran şi Israel şi a avertizat în privinţa oricărei încercări de a schimba regimul de la Teheran printr

Se redeschide Baza de Agrement a STPT

Timpolis acum 9 ore
Sursă foto: PMT Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, situată pe strada Renașterii nr. 28 din Timișoara. Începând cu data de 20 iunie până în 30 septembrie, programul de funcționar

Ministrul Investiţiilor, Marcel Boloş: 6 miliarde de euro poate accesa România, în perioada următoare, pentru a sprijini oamenii care duc greul scumpirilor la energie şi transport

News.ro acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, anunţă că 6 miliarde de euro poate accesa România, în perioada următoare, pentru a sprijini oamenii care duc greul scumpirilor la energie şi transport, prin Planul Naţional Social pentru

Vremea la extreme: cod galben de CANICULĂ în sud și furtuni puternice în Transilvania și Moldova

Gandul acum 10 ore
Meteorologii au emis, marți, 17 iunie, avertizări Cod galben de caniculă în sudul țării și de instabilitate atmosferică în mai multe zone din Transilvania și Moldova. Codul galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic este valabil

Trei nave s-au ciocnit în apropierea strâmtorii Ormuz, în largul coastelor Emiratelor Arabe, între Oman şi Iran

Adevarul acum 11 ore
O navă s-a ciocnit marţi cu alte două vase care navigau în apropierea Strâmtorii Ormuz, au declarat pentru Reuters surse din domeniul transporturilor maritime, după ce compania britanică de securitate maritimă Ambrey a raportat un incident în largul

Trump caută „ceva mai bun” decât o încetare a focului în conflictul dintre Iran și Israel

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a declarat marți reporterilor de pe Air Force One că urmărește „un sfârșit real” al conflictului dintre Israel și Iran, nu doar o încetare a focului, relatează CNN. „Nu caut un armistiţiu, căutăm ceva mai bun decât

Vremea

București
acum

23°
mar.

17°/32°
mie.

17°/30°
joi

21°/33°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mar.

17°/25°
mie.

13°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/29°
mie.

18°/26°
joi

20°/26°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

15°/28°
mie.

13°/28°
joi

16°/27°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/29°
mie.

17°/31°
joi

18°/33°
vin.

17°/27°