Alexandru Vişinescu nu va face închisoare. Nu va putea să compare închisorile capitaliste, în care te duci să-ţi ispăşeşti pedeapsa dată de o instanţă de judecată, cu închisorile comuniste, în care te duceai să mori sau să fii reeducat. Este prea bătrân.

Cel mult, Alexandru Vişinescu va ajunge într-o sală de judecată, unde va fi confruntat cu propriul trecut. Va nega tot, explicând, la fel cum au făcut-o criminalii de război nazişti, că el doar a respectat nişte ordine şi că aşa erau timpurile.

Aducerea lui Vişinescu în faţa Justiţiei nu-l va ajuta să ajungă cu conştiinţa împăcată pe lumea cealaltă. Nu există niciun strop de conştiinţă, de regret pe faţa acestui om, în interviurile pe care i le-au luat colegii mei. Nu există nicio umbră de căinţă, nicio întoarcere înfricoşată spre sine însuşi. Un individ căruia i-a fost extirpată conştiinţa, spre a deveni vecin cu bestialitatea, spre a ucide oameni prin înfometare, mizerie şi bătăi zilnice, este călăul perfect. Ca Vişinescu au fost mulţi, îngrozitor de mulţi. Oameni simpli, mulţi semianalfabeţi, hrăniţi cu ură, cărora regimul comunist le-a dat puterea unor mici Dumnezei în lagărele anilor ’50, au executat cu zel şi cu asupra de măsură politica de exterminare a regimului comunist. Cum crima şi teroarea erau politică de stat, niciunul dintre aceşti terorişti nu se simte vinovat de vreo faptă a trecutului.

Aducerea lui Alexandru Vişinescu în faţa Justiţiei nu-i poate face, prin urmare, niciun rău torţionarului, dar poate face un bine societăţii. Ar fi mai întâi un prim gest de mângâiere pentru generaţii întregi de români mutilate de comunism. Ar fi o reparaţie morală pe care această ţară ar face-o pentru zeci de familii de români care şi-au pierdut bunicii şi părinţii în mormântul temniţelor comuniste. „În celulă trăiam ca-ntr-un mormânt”, spune Ion Diaconescu, într-o înregistrare de arhivă, publ