Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au verificat luna trecută nouă operatori economici care comercializează produse cosmetice de protecţie solară şi autobronzante, la opt dintre ei fiind constatate şi sancţionate nereguli.
Valoarea produselor controlate a fost de 42.422,0 lei, din care cu abateri de la prevederile legale produse în valoare de 4.719,0 lei. Abaterile constatate se referă la informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor şi se concretizează la imprimarea informaţiilor cu caractere foarte mici care greu de citit, precum şi lipsa ataşării etichetelor care însoţesc produsul la vânzare astfel încât să uşureze identificarea şi citirea informaţiilor. “Nu se foloseşte la marcarea datei de minimă durabilitate sintagma ‘’A se folosi, preferabil, înainte de”, la unele produse recipientele sunt necorespunzătoare, permit contactul produsului cosmetic cu mediul înconjurator, nu sunt sigilate , se deschid uşor prin ridicarea capacului, unele produse, ambalate în recipiente de dimensiuni foarte mici, nu permit înscrierea tuturor informaţiilor speciale de avertizare pentru produsele cosmetice de uz profesional şi nu aveau alăturat un prospect, o etichetă, o banderolă ori un fluturaş, asa cum prevede legislaţia. S-au identificat produse la care, pe eticheta de prezentare, nu este specificată cantitatea indicată de aplicare pentru adult, aşa cum sunt inscripţionate în Recomandarile Comisiei Europene 2006/647/CE ( pe ambalajul produsului există informaţia ‘’Conform recomandărilor europene de protecţie a sănătăţii pielii împotriva efectelor negative ale razelor UVA/UVB). Ca urmare a constatărilor făcute, s-au dat şase avertismente şi trei amenzi contravenţionale în valoare de 6000 de lei”, a precizat economist Vlad Ciurea, comisar şef adjunct al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est-Comisariatul Judeţean pentru P