Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Averea lui Berlusconi a crescut cu 26% de la inceputul anului

Publicat in Income Magazine, vineri 9 august 2013 ·

Averea lui Silvio Berlsconi, controversat politician şi om de afaceri italian, a crescut de la începutul anului cu 26%, la 7,6 miliarde de dolari, mai rapid decât a reuşit să-şi sporească activele miliardarul american Warren Buffet.

Berlusconi, 76 de ani, a reuşit să-şi sporeasca averea cu 1,5 miliarde de dolari, chiar dacă a primit începând din ianuarie mai multe condamnări în procesele penale în care este judecat, constata Bloomberg. Senatorul italian se situează în acest an pe poziţia a 33-a în topul celor mai bogaţi 200 de oameni din lume calculat după creşterea procentuală a averii.Buffet, cu o creştere a averii de 25,7%, la 60,2 miliarde de dolari, se situează cu două locuri mai jos decât Berlusconi.

Avansul averii miliardarului italian a fost susţinut de evoluţia pe bursă a două dintre companiile importante pe care le controlează. Astfel, cotaţia asigurătorului Mediolanum a urcat cu 53%, iar cea a companiei Mediaset de peste două ori. "Sunt considerat cel mai bun antreprenor italian de după cel de-Al Doilea Război Mondial, de către toată lumea, în toate clasificările. Poţi numi pe altcineva?", a declarat Berlusconi într-un interviu acordat în februarie postului RAI.

Leonardo Del Vecchio, fondatorul companiei Luxottica, a înregistrat de la începutul anului o creştere a averii de 30%, la 19 miliarde de dolari, notează Bloomberg. Averea lui Michele Ferrero, cel mai bogat italian, a urcat cu 11,5%, la 24,1 miliarde de dolari. Berlusconi rămâne foarte influent în politica italiană, deşi a fost condamnat pentru fraudă. Fostul premier conduce al doilea mare partid din Parlament, care din aprilie este partener în coaliţia de guvernare condusă de premierul Enrico Letta.

Deşi a primit o sentinţă de patru ani de închisoare, Berlusconi nu va sta probabil nicio zi în spatele gratiilor, având în vedere aglomerarea din penitenciarele din Italia

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 55 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 26 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°