O poveste tulburătoare se desfăşoară pe simezele Galeriei de Artă „Calina”, din Timişoara, o poveste în alb şi negru, semnată de Irina Broboană, despre identităţi traumatizate şi despre nevoia de re-identificare.

Probabil că genul acesta de poveste poate să sensibilizeze opinia publică mai mult decât altul, dar cred că, înainte de orice, importante sunt trimiterile subtile, decupajele selectate trimiţând în zona interpretărilor prin provocările pe care le produce asupra intelectului. Aşadar, bunicul artistei, despre care scriem aici, a înfiinţat, în urmă cu aproape 40 de ani, Şcoala Ajutătoare de la Băbeni (Vâlcea), astăzi transformată în Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă şi cu siguranţă, aşa cum notează criticul de artă Olivia Niţiş, în prezentarea pe care o face expoziţiei de la „Calina”, contactul cu viaţa din această instituţie, pe care artista l-a avut în adolescenţă, i-a amprentat decisiv memoria. Desigur că tema se conturează ceva mai târziu la întâlnirea cu povestea lui Philip J. Howard, care a trăit o experienţă cu mult mai dură, fiind el însuşi locatarul unei case de copii, pe la mijlocul anilor ‘60, în Marea Britanie. Expoziţia poartă titlul 44783, care nu este altceva decât numărul de identificare al povestitorului britanic purtat în timpul cât a trăit în aceea casă de copii. Artista ar fi avut nevoie, pentru demersul său, de o arhivă, care îi lipseşte, însă, din Centrul de la Băbeni neputând să recupereze dovezi palpabile ale amintirii de altădată, dar aflăm, din aceeaşi prezentare, că reperele pentru povestea de pe simezele de la „Calina” sunt luate dintr-un film documentar al lui Les Ward şi intuim că acest film şi este proiectat în cadrul expoziţiei amintite mai sus, dar pentru că nu am avut atât de mult timp la dispoziţie, nu putem să confirmăm cu precizie că despre el este vorba, pentru că nu l-am văzut. Ne-am oprit, însă, la câteva