Populaţia României a scăzut, în iunie 2013, cu 4.875 persoane comparativ cu luna anterioară, arată datele Institutului Naţional de Statistică
Potrivit sursei citate, în iunie, s-a înregistrat naşterea a 14.445 copii, cu 403 mai puţini decât în luna mai, iar numărul persoanelor care au decedat s-a ridicat la 19.320, cu 844 mai puţine decât în luna anterioară.
Sporul natural provizoriu a fost negativ, de 4.875 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna mai când a fost de 5.316 persoane.
Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna iunie a fost de 127 (8,8 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii), rata fiind în scădere faţă de luna mai, când a fost de 9,6 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii.
Conform INS, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat, în iunie, 12.154 căsătorii, cu 3.802 mai multe decât în mai, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.322, cu 512 mai puţine decât în luna mai.
Raportat la iunie 2012, în aceeaşi lună din 2013, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 2.268, în timp ce numărul persoanelor care au decedat a fost cu 543 sub cel consemnat anul trecut.
Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost, în iunie, cu 17 mai redus, comparativ cu luna iunie 2012.
În ceea ce priveşte numărul căsătoriilor, acesta a fost, la jumătatea anului, cu 1.664 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 611 mai puţine divorţuri, în luna iunie 2013, decât în luna iunie 2012.
Datele INS privind fenomenele demografice s-au obţinut prin prelucrarea informaţiilor cuprinse în buletinele statistice de născuţi-vii, decese, căsătorii şi divorţuri întocmite de primăriile municipale, o