De două săptămîni, numele locotenent-colonelului Alexandru Vişinescu circulă prin media românească. Fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat între 1956 şi 1963 provoacă indignarea opiniei publice: „Ia uite, domnule, ce ticălos!“ – pentru crimele şi abuzurile săvîrşite cu o cruzime incredibilă. Dacă se mai poate spune aşa ceva, după ce s-au consemnat milioane de mărturii de-a lungul secolului al XX-lea, mărturii despre ororile, mult prea credibile, ale secolului trecut. Descoperit de nişte jurnalişti că locuieşte în centrul oraşului Bucureşti, transformat în subiect de presă, numele fostului călău de la Râmnicu Sărat ajunge pe buzele preşedintelui Traian Băsescu şi redeschide (să nu ne facem iluzii…) discuţiile şi bombăneala despre dosarul crimelor săvîrşite de regimul comunist din România. Cazul Alexandru Vişinescu nu este singular. Să nu ne facem că nu ştim. În cei peste 20 de ani trecuţi de la căderea regimului comunist, au ieşit la iveală numeroase – enorm de multe! – mărturii şi documente care să incrimineze (şi juridic, cu consecinţe penale, nu doar morale) toată pletora de activişti de partid şi de securişti. Căci de aici se trag şi torţionarii. Din mantaua PCR-ului, precum spunea Dostoievski despre mantaua lui Gogol („Noi toţi ne tragem din mantaua lui Gogol“), securiştii şi torţionarii lor se trag din mantaua PCR-ului, care coordona activitatea Securităţii. Direcţia Securităţii Statului a fost doar braţul înarmat al Partidului Comunist.

Mereu uităm asta. Sau ne facem că plouă. Cei care au săvîrşit crime împotriva umanităţii, şi nu sînt puţini, au fost şi au rămas protejaţi de mantaua PCR-ului. După 1989, s-a numit FSN. Din FSN-ul lui Ion Iliescu au puiat cei care au închis ochii şi i-au protejat pe aceşti funcţionari ai răului. Acum ne aprindem cînd aflăm ce porcării a făcut un bătrînel nervos şi cu ochi răi. Banalitatea răului – cu