Liberalul Călin Popescu-Tăriceanu a avertizat, vineri, că PNL ar putea fi sancţionat la urne de electorat dacă taxele şi a impozitele tind să crească fără o justificare clară. Acesta a subliniat că alegătorii nu aşteaptă o creştere a obligaţiilor financiare către stat pe fondul unor evidente infracţiuni de evaziune fiscală.
"Există un risc, fără îndoială. Mai ales dacă astfel de măsuri vor fi adoptate, dacă ele nu vor fi clar explicate şi justificate, dacă se poate produce o justificare şi, chiar şi în aceste condiţii, nu m-ar mira să existe o sancţionare din partea electoratului şi mi-e teamă ca această sancţiune să nu vizeze cu precădere Partidul Naţional Liberal, de la care există o serie de aşteptări", a afirmat fostul premier, potrivit Agerpres.
Senatorul liberal a explicat că aşteptările electoratului PNL nu sunt legate de majorarea taxelor, în contextul în care există evaziune fiscală, scrie Agerpres. "Noi totuşi trebuie să venim în întâmpinarea publicului care ne-a votat, în întâmpinarea electoratului cu măsurile pe care le aşteaptă de la noi. Măsurile pe care le aşteaptă publicul de la noi nu sunt în niciun caz cele de majorare a taxelor, într-o formulă simplistă, aş spune, atâta vreme cât există atâta evaziune fiscală. Cred că fiecare cetăţean de rând, când vede că în stânga lui şi în dreapta lui sunt unii care scapă la plata taxelor şi el se conformează, nu va fi deloc bucuros să suporte o sarcină suplimentară de taxe şi de impozite. Şi sigur că acest lucru îl va putea duce în situaţia să ne aplice o sancţiune la vot", a argumentat Tăriceanu.
Tema noilor taxe şi impozite preconizate în scrisoarea de intenţie către FMI ar putea fi discutat în PNL la finalul lunii august, a mai spus fostul prim ministru. "Noi avem la sfârşitul acestei luni o Delegaţie Permanentă în cadrul Partidului Naţional Liberal şi ştiu că punctul meu de vedere nu est