Radu Mărculescu, un român care a petrecut 8 ani în lagărele sovietice, după ce a fost luat prizonier la Stalingrad, şi alţi 6 în cele româneşti, a descris în cartea sa, „Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică“, ce înseamnă o grevă a foamei. Se întâmpla în decembrie 1946, la Usciora, zis şi Gaura Dracului, unde 41 de ofiţeri români au decis să protesteze faţă de scoaterea lor la muncă, în condiţii inumane, contrar convenţiilor internaţionale privind prizonierii de război.

PRIMA ZI

„Prima zi – care e deosebit de grea – ne-am petrecut-o întinşi pe crăci în conversaţii banale, cu evitarea, printr-un consens tacit, a oricăror discuţii având ca subiect greva“

ZIUA A DOUA

„Aceeaşi destindere şi calmă aşteptare din partea noastră“

ZIUA A TREIA

„Întinşi pe crăci, discutam despre orice în afară de grevă şi afişam acelaşi calm şi aceeaşi indiferenţă de până atunci, sub care căutam să camuflăm ruina progresivă a fiziologiei noastre sub agresiunea foamei şi a hipotermiei. Doar un involuntar rictus de durere sau opacitatea privirii trădau mizeria lăuntrică de sub masca afişată. (…) În ciuda mizeriei din jur şi din noi, spiritul străjuia la mare înălţime. Aceasta era forţa care, în apa neagră a evenimentelor în care înotam, ne ţinea sus, sus, la suprafaţă“

Totuşi, în seara celei de-a treia zi, unul dintre căpitani a început să-şi exprime cu voce tare îndoielile legate de justeţea grevei.

ZIUA A PATRA

„A patra zi (Ajunul Crăciunului): Durerile foamei cedaseră locul slăbiciunilor şi ameţelilor. Câţi ne mai încumetam să părăsim aşternutul mergeam clătinându-ne şi ţinându-ne de stâlpii paturilor. (…) Colonelul Hagiopol avea febră şi tuşea. Colonelul Stelică Dumitriu avea frisoane. Hipotermia completa subnutriţia şi…bătrâneţea. Amândoi, cu stoicism, ne interziseră să cerem pentru ei