Staţia antigrindină trebuia să fie finalizată în trei ani de zile de la demararea proiectului, însă nu este gata nici după aproape zece ani. Abia în 2013 au fost alocate fondurile necesare realizării centrului de comandă şi a primelor staţii de lansare a rachetelor, astfel încât să înceapă procedurile pentru omologare. Lucrările se derulează în ritm alert, iar autorităţile speră ca primele rachete să fie trase chiar anul viitor. Constructorul a realizat deja structura metalică a clădirilor unde va funcţiona centrul de comandă şi unde vor fi depozitate rachetele.
Fermierii vrânceni bătuţi de grindină în fiecare an au fost amăgiţi de mulţi miniştri ai agriculturii cu proiectul staţiei antigrindină. Început în 2003, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, proiectul s-a blocat în guvernările de după 2005. Fără un sprijin politic puternic, cei de la Bucureşti i-au lăsat cu ochii în soare de multe ori pe vrâncenii care cereau bani pentru realizarea staţiei angrindină din judeţ. Rând pe rând, miniştrii agriculturii au oferit doar promisiuni, în timp ce amânau alocarea fondurilor până când acestea nu mai puteau fi folosite. Culmea a fost atinsă în 2008, când banii alocaţi au fost retraşi cu două zile înainte de licitaţia pentru staţia antigrindină.
Anul acesta au fost alocaţi cei mai mulţi bani pentru staţia antigrindină, respectiv 4 milioane de lei. Din această sumă va fi realizat punctul de comandă şi depozitul logistic, unde lucrările au termen de execuţie data de 15 octombie 2013. Tot din banii alocaţi anul acesta vor fi achiziţionate echipamente şi dotări la patru puncte de lansare, respectiv de la Angheleşti, Panciu, Boloteşti şi Bizigheşti. Pentru aceste puncte de lansare vor fi achiziţionate generatoare electrice, căsuţe de locuit, paratrăsnete, dar şi conteinere pentru muniţie.
De asemenea, vor fi achiz