Politistii au pus tunurile pe cetatenii straini care locuiesc in Iasi fara forme legale. In ultimele zile, de exemplu, politistii de la Serviciul pentru Imigrari au organizat o serie de actiuni, cu forte proprii sau in cooperare cu cadre ale Inspectoratului de Politie Judetean Iasi, in vederea depistarii cetatenilor straini a caror sedere a devenit ilegala. "Astfel, în urma actiunilor efectuate în diferite zone ale judetului Iasi, au fost depistati cu sedere ilegala patru cetateni straini, doi moldoveni, un iordanian si un peruan. Persoanele în cauza au intrat în România în baza unor vize emise în scop de vizita sau a permiselor de sedere, iar la expirarea dreptului de sedere nu au parasit teritoriul national. Doi dintre acestia au primit decizii de returnare prin care sunt obligati sa paraseasca tara în termen de 15 zile. Cetateanul peruan a primit o comunicare de parasire a teritoriului, prin care este obligat sa paraseasca tara, în termen de trei zile, iar cel de-al patrulea a fost îndrumat sa se prezinte la sediul Serviciului pentru Imigrari cu documentele necesare, în vederea reglementarii dreptului de sedere", a declarat comisarul sef de politie Sorin Gaita, seful Serviciului pentru Imigrari Iasi.
Politistii au pus tunurile pe cetatenii straini care locuiesc in Iasi fara forme legale. In ultimele zile, de exemplu, politistii de la Serviciul pentru Imigrari au organizat o serie de actiuni, cu forte proprii sau in cooperare cu cadre ale Inspectoratului de Politie Judetean Iasi, in vederea depistarii cetatenilor straini a caror sedere a devenit ilegala. "Astfel, în urma actiunilor efectuate în diferite zone ale judetului Iasi, au fost depistati cu sedere ilegala patru cetateni straini, doi moldoveni, un iordanian si un peruan. Persoanele în cauza au intrat în România în baza unor vize emise în scop de vizita sau a permiselor de sedere, iar la expirarea drept