Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CS Universitatea merge la victorie pe malul Dunării

Publicat in Glasul Aradului, vineri 9 august 2013 ·

Rugbiștii de la CS Universitatea se pregătesc de ultimul meci mai accesibil înaintea triplei dificile din finalul sezonului regulat, când Aradul înfruntă primele trei clasate, Stejarul Buzău, Poli Agro Iași și RCM Bârladul. Învinși etapa trecută pe teren propriu cu 24-12 de Știința Petroșani, studenții caută victoria pe malul Dunării, în compania vecinei de clasament, RCM Galați, penul­tima în Divizia Națională. Întinerită și pe parcursul campionatului, gruparea universitară încearcă să termine cu capul sus acest sezon, deși lipsa de experiență atârnă foarte greu:

„Ca valoare și experiență ne subțiem, nu cred că se poate mai mult în acest moment. A plecat și Morar, în rest vin doar copii, ne-a mai venit o uvertură, doi pilieri, un centru-aripă, dar toți cam la 19 ani, trec de la juniori și vin să îi învăț eu rugby. Și alți jucători vor să vină la Arad, dar nu putem plăti sute de milioane pentru transferuri”, ne-a declarat Ovidiu Șerban. CSU Arad este pe șase în Divizia Națională, cu 19 puncte, iar principala preocupare în acest sezon este formarea unei echipe tinere, de perspectivă, care să crească pentru viitor. Meciul dintre RCM Galați și CS Universitatea este programat sâmbătă, de la ora 10 și contează pentru etapa a XXII-a.

Răni, după meciul cu Petroșaniul

Tabăra arădeană s-a considerat dezavantajată după înfrângerea suferită săptămâna trecută, în fața Știin­ței Petroșani. „A fost un arbitraj foarte prost, aproape la fiecare meci toată lumea își cam bate joc de noi, poate că nu este dorită prezența noastră în rugby-ul ro­mânesc. Altfel arăta scorul dacă am fi fost lăsați să jucăm, mai ales în primele 20 de minute”, a tunat la final căpitanul Marian Grindei, care l-a suplinit pe Ovidiu Șerban și pe banca tehnică. Experimentatul rugbist al Aradului nu a uitat însă să își taxeze și colegii, și ei cu păcatele lor în acel joc: „Ne reproșăm faptu

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 5 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Adrian Veştea a predat conducerea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) are o nouă conducere, începând de luni, 27 ianuarie, când a avut loc al Adunarea Generală a Uniunii. Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, s

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Simona Halep va juca primul meci de la Transylvania Open în 4 februarie

News.ro acum 13 ore
Simona Halep va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marţi, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sp

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 11 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°