Asta da civilizație! În Brașov (oraș european, ce naiba), chiar în buricul târgului, în centrul vechi sau în centrul istoric – cum s-ar mai spune -, în dimineața zilei de azi (sâmbătă, 10 august), pe la orele opt.
Opt și ceva, vorba filmului. „Minune”, nu altceva. Organizate într-o „echipă” de toată… frumusețea (cam împăștiate – e drept), gunoaielor de tot felul li s-a pus pata și s-au apucat, nici mai mult, nici mai puțin, să traverseze strada pe unde altundeva decât pe la trecerea de pietoni.
S-a întâmplat la trecerea de pietoni de la intersecția străzilor Poarta Schei – Apollonia Hirscher, lângă Centrul Cultural Reduta și Restaurantul Paradis. Celor care nu cred „minunea” din centrul Brașovului, imaginile surprinse le stau la dispoziție.