Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voluntarii Crucii Roşii s-au antrenat în munţi precum trupele speciale

Publicat in Libertatea, sâmbătă 10 august 2013 ·

Voluntarii Crucii Roşii şi-au instalat corturile, pentru o săptămână, în sălbăticie, pe coastele Munţilor Apuseni, pe cursul superior al Someşului Cald. Acolo, în inima naturii, departe de orice urmă de civilizaţie, cei 53 de voluntari din Cluj, Maramureş, Sălaj, Satu-Mare, Bistriţa-Năsăud, Argeş, Arad, Braşov şi Bihor s-au antrenat, atât ziua cât şi noaptea, precum militarii din forţele speciale.

Deopotrivă fete şi băieţi, ei au exersat tehnici de supravieţuire în condiţii ostile, asemănătoare celor pe care le stăpânesc trupele de comando, de salvare montană din zone greu accesibilie şi de căutări de persoane pierdute în inima muntelui. Bineînţeles, pentru ca totul să îmbrace formele unei misiuni strict secrete, voluntarii Crucii Roşii au folosit, pe toată durata exerciţiului, echipamente de emisie-recepţie pentru a se putea identifica şi poziţiona în desişurile din preajma taberei montane. Fireşte, pentru exerciţiile cu caracter strict militar şi de pregătire fizică, voluntarii Crucii Roşii i-au avut ca instructori, chiar în teren, pe jandarmii de la Inspectoratul Judeţean "Alexandru vaiada Voievod", pe pompierii de la Inspectoratul de Urgenţă "Avram iancu", pe specialiştii de la Salvamont Cluj şi cadre medicale de la Serviciul de Ambulanţă Cluj. Ca orice misiune care se respectă, fiecare ieşire în teren a voluntarilor Crucii Roşii a fost precedată de o pregătire teoretică a "asaltului", fie de noapte, fie de zi, care urma să aibă loc.

Aceasta a fost cea de-a V-a ediţie a Taberei de pregătire a voluntarilor Crucii Roşii Române pentru intervenţii în situaţii de urgenţă "Paul Constantin Ţăranu".

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 49 minute
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 3 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum o ora
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 2 ore
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

O profesoară din Iași este acuzată că a folosit un dispozitiv profesional de bruiaj în timpul examenelor / „Se vedeau antenele ieșind din punga de cadouri” / Nu s-a putut suna nici la 112 / S-a deschis dosar penal

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Studenții de la Agronomie din Iași au reclamat o profesoară la ANCOM, după ce le bloca în timpul examenelor semnalul GSM, Wi-FI și radio cu un dispozitiv improvizat, ținut într-un pungă de cadouri, l

Horoscop pentru miercuri, 16 iulie 2025. Ziua aduce noutăți în plan familial pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti vedeta zilei. Beneficiezi de multa energie și de șanse deosebite de a-ți remodela personalitatea si modul de relationare cu ceilalti. Sunt momente favorabile pentru a începe un program de îngrijire corporală, pentru înnoirea garderobei s

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

24°
mie.

18°/30°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°