IAȘI. Cel supranumit „Prințul țiganilor“, Cosmos Tănase, vrea să iasă de după gratii.
Astfel, Cosmos Tănase alături de „locotenenții“ săi, Costel Puia și Costel Cozma, a formulat recurs la prelungirea arestului preventiv, dispusă de Tribunalul Județean.
Amintim că, în urmă cu peste un an, cei trei au fost încătușați de anchetatori, după ce au fost acuzați de trafic de droguri de mare risc, respectiv cocaină. Tănase a fost acuzat că, în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, ajutat de Puia şi Cozma, a organizat transportul la Iaşi a 1,6 kilograme de droguri din Spania.
Procurorii au menționat că o parte din droguri a fost trimisă la Galaţi, iar alta a fost ascunsă în scara blocului în care locuieşte Puia, sub o ţeavă de gaz. Pe data de 20 februarie 2012, autoturismul în care se aflau Puia şi Cozma a fost oprit în trafic de poliţişti, care au găsit asupra suspecţilor cantitatea de 1,3 kilograme de cocaină, ce urma să fie transportată la Galaţi, pentru a fi vândută.
IAȘI. Cel supranumit „Prințul țiganilor“, Cosmos Tănase, vrea să iasă de după gratii.
Astfel, Cosmos Tănase alături de „locotenenții“ săi, Costel Puia și Costel Cozma, a formulat recurs la prelungirea arestului preventiv, dispusă de Tribunalul Județean.
Amintim că, în urmă cu peste un an, cei trei au fost încătușați de anchetatori, după ce au fost acuzați de trafic de droguri de mare risc, respectiv cocaină. Tănase a fost acuzat că, în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, ajutat de Puia şi Cozma, a organizat transportul la Iaşi a 1,6 kilograme de droguri din Spania.
Procurorii au menționat că o parte din droguri a fost trimisă la Galaţi, iar alta a fost ascunsă în scara blocului în care locuieşte Puia, sub o ţeavă de gaz. Pe data de 20 februarie 2012, autoturismul în care se aflau Puia şi Cozma a fost oprit în trafic de poliţişti, care au găsit asupra suspecţil