Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debut fulminant pentru ASU Politehnica în Divizia D

Publicat in News Timisoara, sâmbătă 10 august 2013 ·

Nu se putea un start mai bun în cea mai lungă deplasare pentru timișorenii echipați în alb-violet. Achizițiile lui ASU Poli pentru Liga a IV-a au avut impact instant în primul unsprezece iar suporterii deplasați în număr mare în estul județului au putut gusta un succes la scor încă din prima etapă: 9-2 pe terenul celor de la Arsenal Flacăra Făget. Cuplul de atac Tulcan-Marchiș și-a trecut în cont nu mai puțin de șapte reușite!

Tribuna vechiului teren de la Făget s-a umplut cu ocazia primei etape, jumătate dintre fani sosind din Capitala Banatului. Suporterii vizitatori nu au avut mult de așteptat pentru prima reușită, Marchiș reușind deschiderea scorului în minutul 12 iar peste numai două minute, unul dintre nou veniți, Ionuț Vucea, avea să facă 2-0 pentru ASU Poli. Gazdele au replicat doar la 0-4, prin Oprea, și au ratat șansa revenirii în joc în debutul reprizei, atunci când suporterii alb-violeți au făcut cu adevărat spectacol.

Sub sloganul, “Avem un vis și nu ne vom trezi!”, druckerii au aruncat cu confetti și au aprins torțe, având totodată grijă să nu se mai întâmple ceea ce a ieșit la meciul cu Steaua. De altfel, suporterii s-au încins la propriu, și au fost udați la cerere cu furtunul. Pe teren, deși “tunarii” au făcut 2-4, nu a mai fost timp de emoții, Tulcan și Marchiș au revenit cu noi goluri și în fața înlocuitorului lui Petrar. S-a încheiat cu un neverosimil 9-2 pentru oaspeți. O primă petrecere alb-violetă în noul sezon, departe de mizeria din vârful piramidei.

Arsenal Flacăra Făget (antrenor Adrian Brazovan): Petrar – Fl. Jivan, Al. Neagu, Moroaică, Benescu – Nechita, A. Mihali, Ad. Brazovan, Stănilă (cpt.) – Nastor, Oprea. Au mai intrat: Manzur – Ionescu, Tomoș și Magheț.

ASU Politehnica Timișoara (antrenor Paul Codrea): Burtic – Birău, Gălan, Obrejan, Feher – Ilie, Popoviciu, A. Stoica, Vucea – Marchiș, Tulcan. Au mai i

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°